ARHIVA B365

Slujbă la locul tragediei din Colectiv, efectuată marţi de trei preoţi

Un sobor de preoţi a venit marţi dimineaţă, la locul tragediei din Colectiv, pentru a oficia o slujbă. Ceremonia religioasă a fost făcută la patru zile de la incendiul din clubul Colectiv în urma căruia şi-au pierdut viaţa 32 de tineri şi vine în contextul în care, în ultimele zile, oficialii Patriarhiei au fost acuzaţi că nu au trecut să aprindă o lumânare şi nici să se roage pentru tinerii care şi-au pierdut viaţa.

Sute de persoane au venit zilnic să aprindă o lumânare în memoria victimelor din Colectiv, mai puţin preoţii. Abia la patru zile de la tragicul eveniment, trei preoţi i-au pomenit pe cei 32 de tineri care au murit în urma incendiului din Colectiv, scrie click.ro.

Întrebaţi de ce au aşteptat să treacă atâtea zile până să vină la locul tragediei, preoţii au explicat că au oficiat slujba în contextul în care marţi (3 noiembrie) vor avea loc 13 înmormântări. „Suntem de la Administraţia Cimitirelor şi am fost anunţaţi de ieri (luni, 2 noiembrie) că trebuie să venim aici. Nu este vorba despre o invitaţie. Nu am văzut declaraţia părintelui Constantin Stoica. Noi ne-am rugat de sâmbătă, în biserici, pentru sufletele pierdute”, a declarat Augustin Motoc, unul dintre cei preoţi care a oficiat slujba de la locul tragediei.

BOR despre tragedia de la Colectiv: Nu puteam sfinţi ce nu există. Preotul nu putea veni neinvitat

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a mărturisit că preotul nu merge neinvitat să ţină slujbe oriunde. „În primul rând acuzaţiile vin din partea unor persoane care au rupt legătură cu Biserica. În astfel de situaţii, când semeni de-ai noştri pleacă la Domnul, slujbele se fac la biserica, în timpul Sfintei Liturghii. S-au şi făcut rugăciuni specifice.

Apoi se fac la casele celor în necaz şi la troiţele celor decedaţi. Preotul nu putea veni neinvitat. Cei care doreau puteau să meargă la biserica şi să ceară unui preot să se deplaseze pentru a ţine o mică slujbă. Preoţi au trecut în acea noapte pe acolo, dar nu se face rugăciune în context de haos şi de situaţie emoţionantă. Nu putem sfinţi ceva ce nu există. Nu se face slujba într-un local. Rugăciunea se face într-un context, se face în biserica la Sfânta Liturghie”, a susţinut părintele Stoica.

Patriarhul Daniel, după tragedia din Colectiv: psihologia şi magia, pericole pentru societate


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button