Situație teribilă la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală: 35 de paturi de ATI ocupate în doar 24 de ore

05 apr. 2021
162 Afișari
Situație teribilă la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală: 35 de paturi de ATI ocupate în doar 24 de ore

Medicul Dragoş Daviţoiu, manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Capitală, afirmă că 35 de paturi de terapie intermediară pentru pacienţii cu COVID-19 au fost ocupate, în spital, în doar 24 de ore, potrivit news.ro.

La rândul său, managerul Institutului Oncologic Bucureşti afirmă că prin implicarea spitalelor precum cel dedicat pacienţilor oncologici în gestionarea cazurilor de COVID-19 „practic am atins ultima linie de apărare în lupta cu această pandemie”.

Dragoş Daviţoiu cataloghează situaţia generată de al treilea val al pandemiei de COVID-19 drept una „foarte gravă” şi face apel la populaţie să respecte restricţiile şi să limiteze intrările în spitale pentru că presiunea asupra sistemului este foarte mare.

Spitalul Sfântul Pantelimon, suprasolicitat

„Noi am deschis acum două-trei săptămâni 35 de paturi de terapie intermediară, terapie intermediară însemnând pacienţi cu criterii de admisie în terapie intensivă, dar care nu necesitau intubaţie la acel moment dar care aveau necesar crescut de oxigen şi formă gravă a bolii.

Vreau să vă spun că le-am umplut în 24 de ore cu pacienţii noştri, care se adresau spitalului. Şi cele 16 paturi pe care le aveam de terapie intensivă COVID, unde din păcate acum nu intră decât pacienţii care au nevoie de intubaţie sau de ventilaţie non-invazivă sunt pline şi acelea.

Unitatea de primiri urgenţe a devenit practic o nouă secţie a spitalului. Este plină de pacienţi cu forme severe de COVID, avem inclusiv pacienţi intubaţi în UPU şi dacă situaţia va degenera dacă va creşte numărul de pacienţi care se adresează spitalului nostru nu ştim cu vom mai reacţiona”, a declarat medicul.

Personalul este obosit

Acesta a precizat că personalul este „obosit, uzat” şi a făcut apel la medicii care încă nu sunt implicaţi în lupta împotriva COVID-19 să îi ajute pe cei din linia întâi, inclusiv prin acţiuni de voluntariat care sunt reglementate din punct de vedere legal.

La rândul său, managerul interimar al Institutului Oncologic Bucureşti, Bogdan Tănase, afirmă că odată cu implicarea spitalelor specializate, precum Institutul Oncologic sau Institutul Fundeni, în gestionarea cazurilor de COVID-19 „practic am atins ultima linie de apărare în lupta cu această pandemie”.

Acesta a menţionat că implicarea Institutului Oncologic în tratamentul patologiei COVID prin alocarea unor paturi ATI „practic răsunetul asupra tratamentelor oncologice efectuate în institut nu va fi semnificativ”, el explicând că acele paturi erau alocate bolnavilor cu afecţiuni cronice infectaţi şi cu SARS-CoV-2.

Cookies