Situație scandaloasă în pandemie. O treime dintre elevii români fac meditații. În medie se cheltuiesc 334 lei/lună

13 iun. 2021
188 Afișari
Situație scandaloasă în pandemie. O treime dintre elevii români fac meditații. În medie se cheltuiesc 334 lei/lună

Situație scandaloasă în pandemie, după ce o treime dintre elevii români fac meditații. În medie se cheltuiesc aproximativ 334 lei/lună, potrivit unei cercetări cu privire la acest subiect. Este primul studiu realizat în ultimii 10 ani.

Pandemia a dat peste cap un sistem educațional oricum fragil. Ultimele studii, sau primele, că altele de acest gen nu au mai fost disponibile în România, arată că trei sferturi dintre părinții români plătesc pentru pregătirea suplimentară a copiilor, din dorința ca prin meditații aceștia să obțină măcar cunoștințe de nivel mediu.

Familiile mai bogate intră în avantaj

Totuși, atrag atenția realizatorii studiului, sistemul meditațiilor este întreținut de familiile educate și cu stare care își doresc un avantaj competitiv pentru copiii lor.

Studiul IRES arată că jumătate dintre părinţii chestionaţi plătesc meditaţii în particular deoarece copiii lor nu înţeleg lecţiile la şcoală. Examenele sunt şi ele un motiv important. Unii simt însă că îşi trimit copilul la școală într-o competiţie şi vor să-i asigure un loc bun, potrivit știrileprotv.ro.

Profesorii spun că fenomenul meditaţiilor a apărut în primul rând pentru că programa pentru examene este foarte încărcată, iar clasele au prea mulţi elevi.

Ce spun profesorii

„Toată programa şcolară, toată curicula este mult prea încărcată pentru ceea ce se cere mai departe. Plus că sunt foarte mulţi în clasă. Nu ai cum orele de matematică sunt 2 sau 3 nu ai cum la 28 – 30 de elevi, nu ai cum să stai să aprofundezi.”, a explicat Camelia Continghiu, profesor.

În ierarhia disciplinelor la care se fac meditaţii, matematica se află pe primul loc, urmată de limba română şi limbile străine. O lecţie particulară costă între 50 şi 100 de lei, iar frecvenţa e cel puţin săptămânală.

Meditații la negru

Aproape 80 la sută dintre cei chestionaţi au recunoscut că nu au primit chitanţă, factură sau bon fiscal.

Studiul scoate la iveală faptul că părinţii care apelează la meditaţii sunt de regulă din mediul urban, au venituri şi studii peste medie. Autorii recomandă, în consecinţă, ca resursele statului să fie direcţionate mai mult către elevii defavorizaţi. Ei ar putea primi vouchere educaţionale, care să fie folosite inclusiv la plata lecţiilor suplimentare, astfel încât să aibă şanse egale cu ceilalţi.

Cookies