FIT CITY

Situaţie revoltătoare în Capitală: Copii cu autism, uitați în spital

Nepoata Ileanei Băilică, în vârstă de 14 ani suferă de epilepsie, are retard mental şi e suspectă de autism. A fost internată săptămâna trecută la Spitalul Constantin Gorgoş din Capitală pentru investigaţii şi tratament. Acum nu mai are cine să se ocupe de copilă.

„Ea nu are voie să stea o zi, o dimineaţă de exemplu, nu are voie o zi din viaţa ei, nu face faţă fără tratament”, a spus femeia. Opt copii cu depresie, internaţi în acest spital, sunt în aceeaşi situaţie. Trei asistente şi doi medici angajaţi ca persoane fizice autorizate au rămas fără slujbe. Pe 31 martie, contractele lor au expirat şi nu au mai fost prelungite.

„Ca urmare a lipsei bugetului alocat, nu avem buget pentru luna aprilie, pentru tot anul nu avem buget, nu putem să facem contracte cu aceşti medici care până acum au avut atâta grijă de aceşti pacienţi”, a spus Mircea Lăpuşoru, director medical Spitalul Constantin Gorgoş, citat de realitatea.net

Unul dintre medici povesteşte că mai multe persoane din conducerea instituţiei i-au sugerat să facă voluntariat pentru ca aceşti copii să beneficieze de asistenţă.

Directorul medical al spitalului spune că i-a informat pe cei de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti despre situaţie, dar nu a primit un răspuns.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button