București în luna mai. În stația lui 302, moleșeală de prânz amestecată cu astenie de primăvară. Un licean își inspectează amănunțit adidașii, iar concluzia e că se impun măsuri. Scoate din rucsac o sticlă de apă minerală, din care începe să verse precis pe încălțări, în zonele prăfos-problematice. O fetiță meșterește ceva la o jucărie de pluș sclipitor. Ceilalți 7 călători sunt acaparați, inevitabil, de propriile telefoane.
Liniștea e tulburată brusc, când doi nou-veniți se recunosc. Aerul se animă, fiindcă bărbații se-mbrățișează viguros: pare că nu s-au mai văzut de mult, iar revederea i-a luat prin surprindere, la modul cel mai vesel cu putință.
– Ce faci, neaaaa?, se manifestă cu însuflețire primul.
– Bine, bre, bine! Matale?, vine răspunsul corespunzător.
– Și eu, slavă Cerului! Ce mai e pe-acasă?
– Toate bune, nu pot să mă plâng.
– Cu sănătatea cum stai?
– Merge, am făcut de curând analizele și mi-au ieșit cum trebuie. Poate și fiindcă m-am lăsat de fumat…
– Te-ai lăsat de fumat?!, izbucnește interlocutorul.
– Da. (Proaspătul nefumător zâmbește, interpretând întrebarea drept entuziasm).
– Mare prostie, domnule, MA-RE-PROS-TI-E!!!
– De ce?, reușește „inculpatul” să articuleze două silabe.
– Ascultă la mine și-ai să-nțelegi! Am un vecin, la scara 4, fuma două pachete pe zi. De-o viață ne știm: de-o viață fuma! Și i s-a năzărit că vrea să se lase de fumat. Că-i mai sănătos, c-a tras destul, că nu mai e nici el tânăr… L-o fi bătut la cap și nevasta… În plus, a zis că face și-o economie. Ce s-a gândit? Cu banii pe care-i dădeam pe țigări, pot să fac altceva! Și ce să vezi? Omu’ s-a ținut de treabă. N-a mai fumat și-a tot pus bani deoparte.
Nefumătorul ascultă cu interes. Istoria pare optimistă. Dar avântul povestașului nu prevestește nimic bun.
– După câteva luni, juma’ de an, dracu’ știe, se adunaseră niște economii frumușele. Vecinu’, băiat chibzuit, nu i-a spart pe concedii sau pe cine știe ce prostie. S-a hotărât să-și zugrăvească bucătăria. A chemat meșteri, a stat după ăia, a schimbat trei echipe (știi și tu ce neserioși sunt meseriașii din ziua de azi), în sfârșit, a rezolvat treaba. Și ce să vezi, nene? La fix două zile după ce-a terminat zugrăveala, i-a luat foc bucătăria!!!
Povestitorul face o pauză și dă un pas înapoi, ca să calculeze efectul. Încântat, observă că-i întrucâtva devastator. Fiindcă prietenul lui nu reușește decât să tacă, posomorât. Nici măcar nu mai ridică ochii din pământ. (Ai senzația că el i-a ars ăluia bucătăria). Îl mai lasă câteva clipe, cât să-și revină din șoc. Apoi continuă, cu aer de profesor asociat la Filosofie:
– Vezi tu, degeaba s-a lăsat de fumat, că tot n-a-nțeles nimic din banii ăia! Mai bine i-ar fi dat pe băutură! Ascultă-mă pe mine, dacă e să se-aleagă prafu’, prafu’ se-alege! Îți zic, asta a fost soarta banilor ălora: să se facă scrum!
Nefumătorul nu spune nimic. Privește în pământ și înghite în sec. După amestecul de panică și resemnare de pe fața lui, e clar că tropăie să-și aprindă o țigară.