Situație cu fum și scrum în stație la STB

București în luna mai. În stația lui 302, moleșeală de prânz amestecată cu astenie de primăvară. Un licean își inspectează amănunțit adidașii, iar concluzia e că se impun măsuri. Scoate din rucsac o sticlă de apă minerală, din care începe să verse precis pe încălțări, în zonele prăfos-problematice. O fetiță meșterește ceva la o jucărie de pluș sclipitor. Ceilalți 7 călători sunt acaparați, inevitabil, de propriile telefoane.

Liniștea e tulburată brusc, când doi nou-veniți se recunosc. Aerul se animă, fiindcă bărbații se-mbrățișează viguros: pare că nu s-au mai văzut de mult, iar revederea i-a luat prin surprindere, la modul cel mai vesel cu putință.

– Ce faci, neaaaa?, se manifestă cu însuflețire primul.

– Bine, bre, bine! Matale?, vine răspunsul corespunzător.

– Și eu, slavă Cerului! Ce mai e pe-acasă?

– Toate bune, nu pot să mă plâng.

– Cu sănătatea cum stai?

– Merge, am făcut de curând analizele și mi-au ieșit cum trebuie. Poate și fiindcă m-am lăsat de fumat…

– Te-ai lăsat de fumat?!, izbucnește interlocutorul.

– Da. (Proaspătul nefumător zâmbește, interpretând întrebarea drept entuziasm).

– Mare prostie, domnule, MA-RE-PROS-TI-E!!!

– De ce?, reușește „inculpatul” să articuleze două silabe.

– Ascultă la mine și-ai să-nțelegi! Am un vecin, la scara 4, fuma două pachete pe zi. De-o viață ne știm: de-o viață fuma! Și i s-a năzărit că vrea să se lase de fumat. Că-i mai sănătos, c-a tras destul, că nu mai e nici el tânăr… L-o fi bătut la cap și nevasta… În plus, a zis că face și-o economie. Ce s-a gândit? Cu banii pe care-i dădeam pe țigări, pot să fac altceva! Și ce să vezi? Omu’ s-a ținut de treabă. N-a mai fumat și-a tot pus bani deoparte.

Nefumătorul ascultă cu interes. Istoria pare optimistă. Dar avântul povestașului nu prevestește nimic bun.

– După câteva luni, juma’ de an, dracu’ știe, se adunaseră niște economii frumușele. Vecinu’, băiat chibzuit, nu i-a spart pe concedii sau pe cine știe ce prostie. S-a hotărât să-și zugrăvească bucătăria. A chemat meșteri, a stat după ăia, a schimbat trei echipe (știi și tu ce neserioși sunt meseriașii din ziua de azi), în sfârșit, a rezolvat treaba. Și ce să vezi, nene? La fix două zile după ce-a terminat zugrăveala, i-a luat foc bucătăria!!!

Povestitorul face o pauză și dă un pas înapoi, ca să calculeze efectul. Încântat, observă că-i întrucâtva devastator. Fiindcă prietenul lui nu reușește decât să tacă, posomorât. Nici măcar nu mai ridică ochii din pământ. (Ai senzația că el i-a ars ăluia bucătăria). Îl mai lasă câteva clipe, cât să-și revină din șoc. Apoi continuă, cu aer de profesor asociat la Filosofie:

– Vezi tu, degeaba s-a lăsat de fumat, că tot n-a-nțeles nimic din banii ăia! Mai bine i-ar fi dat pe băutură! Ascultă-mă pe mine, dacă e să se-aleagă prafu’, prafu’ se-alege! Îți zic, asta a fost soarta banilor ălora: să se facă scrum!

Nefumătorul nu spune nimic. Privește în pământ și înghite în sec. După amestecul de panică și resemnare de pe fața lui, e clar că tropăie să-și aprindă o țigară.