ÎN ȚARĂ

Situația se complică în cazul bărbatului din Pitești ucis într-o intervenție a poliției. Doi agenți, reținuți. Un tragic caz George Floyd de România

Situația se complică în cazul tragediei de vineri, din Pitești, un lung șir de evenimente nefericite care au dus la moartea unui om aflat sub influența alcoolului, sub forța a doi polițiști veniți la un incendiu izbucnit pe o terasă. Da, sună ca un adevărat scenariu de film, însă totul este cât se poate de adevărat și teribil. Duminică, cei doi agenți au fost reținuți, după ce autopsia a demonstrat că victima a avut parte de un deces violent, cauzat de o asfixiere mecanică. Un veritabil caz George Floyd, din SUA, se repetă în țara noastră.

Un adevărat caz George Floyd de România a avut loc vineri în Pitești. Un bărbat beat, aflat într-o terasă care a luat foc, a fost agresat de doi polițiști până a murit.

Cei au fost reţinuţi duminică, pentru 24 de ore, după ce procurorii i-au acuzat că victima a murit în urma intervenţiei agenţilor. Polițiștii sunt cercetaţi în prezent pentru purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fiind schimbată încadrarea juridică de la începutul anchetei.

Ce au anunțat procurorii

Conform prim-procurorului Marius Ştefan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, au fost reţinuţi pentru 24 de ore doi agenţi de poliţie, pentru purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

„S-a schimbat încadrarea din ucidere din culpă, cum s-au efectuat cercetări iniţial, în raport şi de probele apărute prin raportul de necropsie, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, a transmis acesta.

Acesta mai spune că au fost luate în calcul toate probele de până acum, de la cercetarea la faţa locului, imaginile surprinse, declaraţiile martorilor şi raportul de necropsie.

Ce a arătat necropsia

Şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, medicul primar de medicină legală Dan Manu, a declarat că bărbatul decedat în urma intervenţiei poliţiştilor de la Piteşti a murit prin asfixiere, moartea lui fiind una violentă. De asemenea, în urma probelor de laborator a rezultat că acesta avea o alcoolemie de peste doi la mie.

„Autopsia a fost făcută în cursul dimineţii de astăzi în baza ordonanţei dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. În urma autopsiei, cu toate procedurile macroscopice, am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism.

Cauza imediată de deces a fost asfixiere mecanică, iar ce a cauzat asfixierea mecanică, a fost comprimarea părţilor moi şi a toracelui. Sunt prelevate probe biologice. Ce pot să vă mai spun, laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste doi la mie”, a declarat medicul Dan Manu, duminică, într-o conferinţă de presă.

Manu a adăugat că pe trupul bărbatului au fost descoperite şi traumatisme cranio-cerebrale care puteau fi produse prin cădere.

„Sunt traumatisme şi cranio-cerebrale care au putut fi produse prin cădere şi lovire, dar şi aceste leziuni traumatice care au dus la asfixiere, traumatismul cervical şi al toracelui”, a declarat medicul.

Întrebat dacă bărbatul decedat suferea de vreo boală, având în vedere că în bagajul său au fost descoperite anumite medicamente, medicul Dan Manu a explicat că au fost prelevate probe biologice pentru posibile substanţe toxice, însă rezultatul analizei va fi finalizat în câteva săptămâni.

Cum decurge ancheta

Prim-procurorul Marius Ştefan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a declarat, de asemenea, în conferinţa de presă de duminică, faptul că în cadrul anchetei s-a făcut cercetarea la faţa locului şi au fost audiaţi toţi poliţiştii care au participat la eveniment, inclusiv cei care au ajuns după eveniment la faţa locului.

„După eveniment, ancheta este făcută exclusiv de procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, iar în perioada imediat următoare am înregistrat probe necesare în sensul că a fost efectuată cercetarea la faţa locului, au fost identificate persoanele prezente la faţa locului şi s-a dispus efectuarea unei necropsii ale cărei rezultate au fost stabilite astăzi. (…)

Urmează să evaluăm probe pentru a stabili o eventuală participaţie penală a persoanelor implicate. Au fost audiaţi toţi poliţiştii participanţi la faţa locului, inclusiv cei veniţi după eveniment”, a declarat Marius Ştefan.

Ce s-a întâmplat vineri

Un bărbat care consuma alcool pe terasa unui restaurant din Piteşti şi a refuzat să părăsească zona, când i s-a solicitat acest lucru, în condiţiile în care în bucătăria localului a izbucnit un incendiu, a fost evacuat cu forţa de pe terasă. În acel moment, el a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarat decedat după ce manevrele de resuscitare nu au dat rezultat.

Iniţial, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au deschis un dosar penal in rem pentru purtare abuzivă şi ucidere din culpă.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button