ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Situaţia pacienţilor transferaţi după incendiul de la „Matei Balş”: 4 în stare gravă, 23 în stare stabilă

Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri care este situaţia pacienţilor transferaţi după incendiul de la „Matei Balş”.

Situaţia pacienţilor transferaţi după incendiul de la „Matei Balş” arată că patru dintre aceștia sunt în stare gravă, iar alți 23 în stare stabilă. Până acum, în urma incendiului de la Matei Balș au murit 17 persoane.

Ministerul Sănătăţii a prezentat starea de sănătate a pacienţilor afectaţi de incendiul care a avut loc la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în data de 29 ianuarie 2021 şi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare.

Situaţia pacienţilor transferaţi după incendiul de la „Matei Balş”

Astfel, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti sunt 6 pacienţi, dintre care 5 pacienţi în stare stabilă şi unul în stare staţionară gravă (ATI), iar la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti este un pacient în stare stabilă (ATI).

La Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” din Bucureşti este un pacient în stare stabilă, la fel ca la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”.

Doi pacienţi, dintre care unul în stare stabilă şi unul în stare gravă (ATI) sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, în timp ce la Spitalul Militar Central din Bucureşti este 1 pacient în stare stabilă (ATI).

La Spitalul Clinic Nr. 1 CF „Witting” din Bucureşti este un pacient în stare stabilă, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” sunt 3 pacienţi în stare stabilă, în timp ce la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca sunt 2 pacienţi în stare stabilă.

Potrivit Ministerul Sănătăţii, la Spitalul Monza din Bucureşti sunt 2 pacienţi în stare stabilă, iar la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti sunt 7 pacienţi, dintre care 2 pacienţi în stare gravă şi 5 pacienţi în stare stabilă.

 

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button