„Sistemul de termoficare din București va funcționa, dar în regim de avarie”. Soluția la care au ajuns PMB, ELCEN și Termoenergetica pentru problema apei calde și a căldurii

12 ian. 2026
1277 afișări
„Sistemul de termoficare din București va funcționa, dar în regim de avarie”. Soluția la care au ajuns PMB, ELCEN și Termoenergetica pentru problema apei calde și a căldurii
„Sistemul de termoficare din București va funcționa, dar în regim de avarie”. Soluția la care au ajuns PMB, ELCEN și Termoenergetica pentru problema apei calde și a căldurii | Sursa foto: Ciprian Ciucu - Facebook

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a întâlnit în această seară cu reprezentanții ELCEN și Termoenergetica, la ședință participând și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pentru a discuta despre cea mai recentă problemă a apei calde și a căldurii din București. Edilul anunță că s-au găsit soluții pentru caloriferele reci din casele bucureștenilor.

Ciucu: „Sistemul de termoficare din București va funcționa, dar în regim de avarie”

Ciprian Ciucu informează că în ședința de luni seara s-au discutat atât cauzele pentru care aproape jumătate din București nu are apă caldă mai bine de o săptămână, cât și soluțiile.

Sistemul de termoficare funcționează în proporție de 61% de duminică, 11 ianuarie, din cauza unei avarii la un cazan cu apă fierbinte de la CET Sud.

Problema a fost remediată, însă au apărut avarii suplimentare la cazane și echipamente, în efortul ELCEN de a compensa pierderile din rețeaua de distribuție, suplimentând debitul de apă, explică primarul general.

Pentru a nu risca avarii în lanț, cu riscuri majore, ELCEN a luat decizia de a reduce debitul și presiunea apei din rețea. Încărcarea la parametri optimi ar fi dus la deteriorarea iremediabilă a echipamentelor, ceea ce ar fi dus la oprirea serviciului de termoficare pe o perioadă lungă de timp în plină iarnă, a scris Ciprian Ciucu pe pagina de Facebook.

Din această seară, pentru a rezolva problema, se vor suplimenta cu debit celelalte centrale (CET Vest și CET Grozăvești) și se vor rearonda unele puncte termice din aria de deservire a CET Sud.

Specialiștii speră ca, astfel, parametrii să se îmbunătățească progresiv.

Sistemul de termoficare va funcționa în regim de avarie.

Sistemul va funcționa, pentru ca bucureștenii să beneficieze de apă caldă și căldură și în acestă iarnă. Dar, atenție, va funcționa în regim de avarie!, a încheiat Ciprian Ciucu postarea.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies