BAZAR

Sistemele inteligente pentru controlul locuinţei de la distanţă, preferate de tot mai mulți români

Pericolul unor accidente și dorința de a-şi proteja bunurile îi determină pe români să caute soluţii alternative pentru a-şi ține în siguranță locuința chiar şi de la birou sau din vacanţă. În acest sens, în luna martie, clienţii Hornbach vor avea posibilitatea să cunoască mai bine gama de instalaţii electrice şi să se consulte cu specialiştii Hornbach referitor la posibilităţile de instalare a acestora, conform Hornbach.

„Noile sisteme de control a cirucuitelor electrice sunt unele dintre cele mai cerute de către clienţi în ultima perioadă. Acestea pot fi conectate la orice smartphone şi permit întreruperea/pornirea curentului electric din casă prin intermediul unei aplicaţii speciale, reducând astfel riscul producerii unor accidente. Preţul pentru un astfel de produs porneşte de la 349 lei, iar numărul celor care optează pentru aceste game este în creştere constantă”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Dincolo de aceste sisteme inteligente, gama de instalaţii electrice Hornbach cuprinde prize pentru diverse aplicaţii, cabluri şi accesorii de mascare a instalaţiilor electrice, dar şi aparataje electrice şi accesorii precum unelte necesare montării acestora, potrivite atât proiectelor rezidenţiale, cât şi celor comerciale.

Dintre brandurile de instalaţii electrice pe care cei interesaţi pot achiziţiona de la Hornbach fac parte instalaţiile electrice Legrand, Schneider, Gewiss, TEM, Dietzel, Wago, Eaton, Comtec, la care se adaugă şi mărcile proprii retailerului, precum Flair.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button