Sinucidere la metrou, în staţia Universitate

de:
30 ian. 2011
0 Afișari
Sinucidere la metrou, în staţia Universitate

Din primele cercetări, tânăra care şi-a luat viaţa aruncându-se în faţa trenului era din Braşov. Incidentul a avut loc la puţin timp după ora 5 dimineaţa, când a trecut prima garnitură de tren de control, dinspre Piaţa Victoriei spre Piaţa Universităţii, anunţă Realitatea TV.

„Am încercat scoaterea victimei de sub roţile trenului, am constatat decesul şi am predat cazul organelor de anchetă”, a declarat Adrian Popa, şef centrul Operaţional ISU, Bucureşti imediat după incident.

Potrivit reprezentanţilor Metrorex SA, traficul pe linia 2 de metrou Berceni-Pipera s-a desfăşurat cu dificultate, însă nu a fost întrerupt. „Erau puţine persoane pe peron şi ne bazăm pe declaraţiile mecanicului”, a spus Gheorghe Udrişte, directorul general de la Metrorex SA.

Poliţia a deschis o anchetă şi încearcă să afle care este motivul pentru care tânăra, originară din Zărneşti, judeţul Braşov a decis să-şi pună capăt zilelor.

În urmă cu aproximativ nouă luni, un alt tânăr de 24 de ani s-a aruncat sub roţile unui tren de metrou în staţia Piaţa Romană sub privirile şocate ale călătorilor care aşteptau în staţie. În urma impactului, legiştii nu au mai putut face nimic pentru viaţa tânărului decât să constate decesul.

Cookies