BAZAR

Singurul târg de miei din Capitală se redeschide pe 15 aprilie

Primarul Cristian Popescu-Piedone a decis redeschiderea singurului târg destinat comercializării mieilor din Capitală. Inaugurarea târgului va avea loc vineri, 15 aprilie, anunţă Agerpres. Bucureştenii vor putea cumpăra carne de miel direct de la cei 50 de ciobani veniţi din toate zonele ţării. Un kilogram de carne de miel va costa între 18 lei şi 20 de lei.

În Piaţa Apărătorii Patriei crescătorii de animale au la dispoziţie un spaţiu de comercializare de 1.000 mp, unde vor fi montate 45 de ţarcuri, fiecare cu o capacitate de a adăposti 20 de miei. Târgul se va desfăşura în perioada 15 aprilie – 23 aprilie, între orele 8.00 -20.00.

Potrivit aceleiaşi surse, târgul de miei din Sectorul 4 corespunde normelor impuse de DSVSA, întrucât va dispune de toate utilităţile necesare: surse de apă rece/caldă curentă, pavaj de beton, reţea de canalizare, instalaţie electrică, spaţii speciale pentru sacrificarea animalelor, cântar şi grup sanitar. Autorităţile au precizat că în spaţiile de asomare a mieilor va fi permisă sacrificarea unui singur animal, în condiţii stricte de igienă, pentru siguranţa alimentară a bucureştenilor.

Cumpărătorii care vor să se asigure că nu îşi pun în pericol sănătatea prin alegerea făcută, pot apela la punctul sanitar-veterinar amenajat în Piaţa Progresul din şoseaua Giurgiului nr.107, în spatele halei de carne.  Controlul bacteriologic al cărnii va putea fi făcut contra sumei de 7 lei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button