Singura piață a francofoniei din Europa va fi inaugurată luni, în București

de:
12 apr. 2013
0 Afișari
Singura piață a francofoniei din Europa va fi inaugurată luni, în București

„Piaţa Francofoniei” – singura de acest gen din Europa – se află la intersecţia dintre Bulevardul Libertăţii şi Calea 13 Septembrie, informează un comunicat MAE, spațiul fiind amenajat de Primăria generală a Municipiului Bucureşti

Acest proiect va simboliza tradiţia francofonă şi francofilă a României şi activitatea României pe linia francofoniei instituţionale, al cărei scop este edificarea unui spaţiu al solidarităţii, fundamentat pe principiile umanismului, democraţiei şi al respectării diversităţii culturale şi lingvistice.

Denumirea „Pieţei Francofoniei” a fost decisă de către Consiliul General al municipiului București, la data 29 ianuarie 2013, ca urmare a propunerii Ministerului Afacerilor Externe, iar inaugurarea pieţei are loc în contextul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (iniţial Agenţia de cooperare culturală şi tehnică – ACCT – iar, din 1998, Organizaţia Internaţională a Francofoniei – OIF).

La inaugurare vor participa Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean şi reprezentantul Secretarului General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Abdou Diouf.

CITEȘTE ȘI:  Despre singura librărie franceză din Capitală şi franţuzoaica ce a lăsat Parisul pentru Bucureşti

Cookies