Sindicatele din Educaţie, chemate la Guvern, după ce au ameninţat cu proteste de stradă

de:
20 mai 2016
0 Afișari
Sindicatele din Educaţie, chemate la Guvern, după ce au ameninţat cu proteste de stradă

Profesorii urmează să organizeze un marș pe 1 iunie, pe traseul Piaţa Victoriei – Cotroceni sau Piaţa Constituţiei – Palatul Victoria.

„Am cerut ca salariul maxim să fie obţinut după 25 de ani, nu după 40 de ani. Am mai cerut majorarea salariilor pentru toată lumea. Aşteptăm un proict de lege pentru salarizarea în sectorul public”, a spus şeful Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.

„În zilele următoare vom declanşa discuţii cu reprezentanţii celorlalte sindicate din teritoriu, cei ai elevilor, ai părinţilor şi ai studenţilor, vor fi proteste cu siguranţă. Mai auzim o placă: că atâta vreme cât nu creşte calitatea nu poţi acorda creşteri salariale, în justiţie nu a fost aşa. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu are forţa de a asigura necesarul de profesori pentru aceste examene”, a explicat Marius Nistor, liderul Federaţiei Spiru Haret.

La rândul său, Simion Hăncescu, şeful Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a declarat că proiectul de ordonanţă este nul. „Ştim că există două domenii importante: sănătatea şi educaţia. Din păcate, educaţia a fost abandonată până în acest moment. Nu pot sa pronunţ cuvântul grevă, este vorba de 2% şi Guvernul face criterii de performanţă pentru acest procent. Nu a fost nicio negociere, ni s-au prezentat trei variante pe care Ministerul Muncii le-a avut în vedere”, a spus Hăncescu, citat de romaniatv.net. 

Cookies