Sindicatele de la metrou, milionare, în timp ce Metrorex primește subvenții de la stat

de:
18 sept. 2012
1 Afișari
Sindicatele de la metrou, milionare, în timp ce Metrorex primește subvenții de la stat

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, a declarat, marţi, că nu înţelege necesitatea desemnării unui management privat la Metrorex, în condiţiile în care compania va trece la municipalitate, susţinând că „roba lui Ponta şi bisturiul lui Oprescu strică tot ce funcţionează la metrou”.

De ani de zile, Metrorex a încheiat contracte de publicitate și de închirierea a spaților de la metrou, iar mare parte din bani au intrat în conturile firmelor înfințate de liderii sindicali. Miza de la metrou: publicitatea, spațiile comerciale, dar și hotelurile și vilele de protocol care sunt adminsitrate în prezent de liderii sindicali ai metroului, scrie evz.ro.

Sindoment Servcom SRL, firma de casă a Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM), a obţinut an de an diverse contracte de la Metrorex pentru diferite servicii. Astfel, deşi compania are nevoie de subvenţie de la stat pentru a putea funcţiona, subteranul Capitalei este un „zăcământ de aur”, dar nu pentru Metrorex, ci pentru sindicatul condus de social-democratul Ion Rădoi, fost senator.

Milioane de lei în conturile sindicatului

Toate spaţiile din subteran, de la trenurile de metrou la scările rulante, de la porţile de acces şi până la gurile de aerisire, se folosesc pentru afişaj publicitar, iar închirierea spațiilor comerciale aduc milioane de euro, anual, în conturile sindicatului.

Companiei Metrorex îi revin,  în fiecare an, 250.000 de lei din acest contract, restul fiind încasat de Sindomet, adică aproximativ 750.000 de euro.
Ceea ce este greu de imaginat constă în faptul că Metrorex poate ieşi din această „afacere prosperă” doar prin hotărâre comună a părţilor sau numai atunci când una dintre asociate a intrat în lichidare judiciară.

Și, potrivit constractului, se pot da spaţii oriunde şi oricât şi nu cer nici măcar aprobarea pentru locuri care pot să obtureze zonele de incendiu. Jumătate din costurile legate de consumul de electricitate pentru panourile publicitare iluminate sunt suportate de Metrorex, se mai arată în contract. Potrivit Ministerului Finanţelor, Sindomed a obţinut în 2011 venituri totale de 5,4 milioane de lei și nu a înregistrat nici un leu pierdere.

 

 

Cookies