Sindicate: S-a dat alarmă de gradul unu pentru poliţiştii din Capitală

de:
27 oct. 2010
0 Afișari
Sindicate: S-a dat alarmă de gradul unu pentru poliţiştii din Capitală

Forţele de ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au fost atenţionate, printr-un ordin semnat de ministrul Traian Igaş, că în timpul mitingului şi marşului de miercuri se instituie gradul I în măsurile de ordine şi siguranţă publică, fiind necesară vigilenţă sporită.

Măsurile pentru gradul I de siguranţă implică „asigurarea condiţiilor strict necesare pentru sporirea vigilenţei şi eficienţei în executarea misiunilor permanente”, se arată într-un comunicat MAI, citat de Mediafax.

De asemenea, gradul I înseamnă îndeplinirea misiunilor temporare, determinate de evoluţia evenimentelor, în timp cât mai scurt.

Totodată, sunt prevăzute „asigurarea continuităţii conducerii unităţilor implicate în afara orelor de program în unitate, întărirea serviciului de zi, precum şi asigurarea permanenţei la domiciliu a cel puţin o treime din efectivul fiecărei unităţi”, arată MAI.

Protestul sindicaliştilor a început la ora 10.00 în Piaţa Victoriei. Protestatarii au autorizaţie până la ora 22.00.

Cookies