Sindicaliștii din Poliție anunță proteste în mai multe județe și în București. Sidepol transmite calendarul manifestațiilor ce au loc miercuri

07 ian. 2025
236 afișări
Sindicaliștii din Poliție anunță proteste în mai multe județe și în București. Sidepol transmite calendarul manifestațiilor ce au loc miercuri
Sindicaliștii din Poliție anunță proteste în mai multe județe și în București. Sidepol transmite calendarul manifestațiilor ce au loc miercuri | Foto simbol: Inquam Photos / George Călin

Sindicaliștii din Poliție au transmis că urmează să fie organizate o serie de proteste în București și în țară, prin care angajații reclamă reducerea consistentă a veniturilor prin aplicarea prevederilor „Ordonanței trenuleț”. a fost transmis calendarul manifestărilor ce vor avea loc.

Sindicaliștii din Poliție anunță proteste în București și țară

Polițiștii din întreaga țară sunt deranjați de prevederile din „Ordonanța Trenuleț”, act ce duce la scăderea salariilor acestora. Astfel că, în următoare perioadă au fost anunțate proteste ce vor fi organizate în mai multe județe din România, dar și în București.

În anunțul făcut marți seară pe pagina de Facebook a Sindicatul Polițiștilor a fost transmis calendarul pentru fiecare județ. Iată care este acesta:

  • Ialomița – protest în fața IPJ cu blocarea activității,
  • Buzău și DGPMB – donare sânge și pichetarea sediului IPJ,
  • Constanța – protest la sediul IPJ, ora 12:00,
  • Dolj, Arad și Călărași – greva japoneză și manifestare solidaritate cu colegii de la Ialomița prin ieșirea în fața subunităților de poliție, aplicare avertisment și refuz de a lucra suplimentar,
  • Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Timiș, Vâlcea, Giurgiu, Brașov, Bacău, Teleorman, Argeș, Cluj, Bihor, CarașSeverin, Vrancea – aplicare avertisment, refuz de a lucra suplimentar și participare masiva la protestul organizat perioada următoare la București.

Reprezentanții polițiștilor au transmis că acest gen de manifestații vor continua și în perioada următoare:

„Până când își vor recăpăta drepturile”

Sindicaliștii sunt nemulțumiți deoarece „Ordonanța Trenuleț” duce la o scădere drastică de venituri, deoarece sportul pentru orele lucrate în zile de sâmbete, duminici și sărbători legale nu va mai fi plătit, conform News.ro.

Polițiștii vor pierde 1.170 de lei net din salariu în luna ianuarie 2025, doar pentru eliminarea majorării pentru orele lucrate în zilele nelucrătoare, declara recent Sindicatul Europol.

Aceasta este o pierdere semnificativă pentru EXCLUSIV polițiștii operativi, care se reflectă direct asupra motivației și condițiilor de muncă. (…) Este clar că nu vorbim despre „înghețarea” salariilor în cazul polițiștilor, ci de veritabile tăieri care pot fi comparate cu cele din 2010, când salariile au fost tăiate cu 25%. Din acest motiv, vom avea nevoie de participarea tuturor polițiștilor pentru aplicarea formelor de protest pe care le vom identifica. Doar prin presiune vom determina Guvernul și MAI să elimine acest abuz de a nu plăti orele prestate de polițiști în zilele de repaus și de sărbători legale.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies