Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ în octombrie

de:
28 aug. 2018
0 Afișari
Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ în octombrie

 

„Este ultima zi de pichetare aici în faţa Guvernului după care, în funcţie de ce întâmplă, pentru că nu am fost contactaţi şi nu am avut vreun dialog până în acest moment cu reprezentanţii Guvernului sau reprezentanţii Ministerului, vom decide după ce vom convoca Consiliul General care va fi continuarea şi ce vom face. Oricum, trebuie să luăm o hotărâre şi pentru demararea contractului colectiv de muncă, care va începe la mijlocul lunii septembrie, dar până atunci vedem dacă mai avem şi alte acţiuni”, a spus Ion Rădoi.

Acesta a menţionat că, după ultima zi de pichetare la Ministerul Transporturilor, care a avut loc joi, vineri au fost invitaţi la minister, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat.

„Dacă lucrurile merg pe cursul de până acum o să hotărască Consiliul General cum vom continua. Şi dacă totuşi o să ajungem şi la expirarea contractului colectiv de muncă este posibil să ajungem şi la declanşarea grevei”, a afirmat Ion Rădoi.

Acesta a precizat că greva ar putea avea loc la mijlocul lunii octombrie.

În ceea ce priveşte protestul din faţa Guvernului, Rădoi a declarat că luni au venit mai mulţi sindicalişti decât s-a anunţat iniţial, respectiv 700. Sindicaliştii vor depune marţi la registratură o adresă de revenire şi vor verifica dacă există un răspuns.

USLM a organizat în zilele 20, 21, 22 şi 23 august 2018, între orele 12:00 – 14:00, pichete de protest în fata Ministerului Transporturilor, în care s-a atras atenţia asupra problemelor existente la Metrorex, însă discuţiile cu ministrul Transporturilor şi conducerea Metrorex pe marginea revendicărilor au eşuat. Luni, 27 august, şi marţi, 28 august, aceştia au pichetat sediul Guvernului.

Cookies