„Sinaia Mică” de Bucureşti: Un cartier din Capitală aproape a ajuns staţiune balneară, în 1900
Istoricul Adrian Majuru dezvăluie, într-un eseu, cum Bucureştiul aproape a avut o staţiune balneo-climaterică, pe locul cartierului Străleşti de astăzi (parte a judeţului Ilfov, în 1900).
Apariţia staţiunii „Sinaia Mică” a fost motivată prin faptul că „nu toţi au timpul ori mijloacele să se ducă aşa de departe, cei mai mulţi sunt în căutarea unei localităţi care, în imediata apropiere a Capitalei, să le ofere, cu mai mică cheltuială, plăcerile vilegiaturei şi însuşirile favorabile restabilirii sănătăţii”.
La 1900, viitoarea staţiune se afla la numai 6 km de barierele oraşului, iar investitorii, soţii Elena şi Athanasiu Rădulescu, proprietarii terenului cu pricina, descoperiseră şi resurse termale subterane care fuseseră deja puse în valoare cu ajutorul unei fântâni „săpate de curând”, apă care atrăgea zilnic „nesfârşite pelegrinaţiuni de mii şi mii de persoane, care, seduse de calitatea acestei ape, o considerau un leac”, după cum precizează antropologul Adrian Majuru.
Soţii Rădulescu doreau să pună pe picioare aici o staţiune modernă „după chipul stabilimentelor similare din străinătate”.
Click pe imagine pentru mărire
Staţiunea ar fi avut şi un hotel, care se continua cu o terasă a cărei prelungire conţinea un bazin cu apă în mijlocul unui parc amenajat cu pomi ornamentali. Complexul hotelier era completat cu terenuri de tenis, un cazino, un pavilion-cofetărie, şi un han pentru turiştii ocazionali. Parcul staţiunii urma să fie animat de două estrade muzicale.
În vecinătatea hotelului urma să fie amenajat „un stabiliment de idroterapie cu inhalaţiuni Wasmuth şi cură Kneipp”.
„Staţiunea de vilegiatură şi Idroterapia Sinaia Mică la Chitila-Mogoşoaia lângă Bucuresci” presupunea parcelarea terenului în 399 de loturi de categoria A (600 mp a câte 900 lei bucata), 507 loturi de categorie B (a câte 510 mp şi 500 lei fiecare) şi alte 844 loturi a câte 400 mp şi 300 lei fiecare. Vânzarea parcelelor urma să se facă bucureştenilor „cu plata o dată sau în mai multe termene, după dorinţa cumpărătorului”.
Jumătatea de nord a staţiunii:
Click pe imagine pentru mărire
Jumătatea de sud a staţiunii
Click pe imagine pentru mărire
Investitorii spuneau că „cine va locui la Sinaia Mică va avea foloasele unei vilegiaturi sănătoase, plăcute şi ieftine, fără a-şi întrerupe afacerile ce ar avea în Bucuresci, căci, graţie drumului de fier al Forturilor ce va deservi Sinaia Mică şi, mai cu seamă, tramvaielor Capitalei, care s-au prelungit şi funcţionează deja, pe la bariera Târgoviştei şi Bucureştii Noi, până lângă Sinaia Mică, şi se vor prelungi şi prin’tr’această staţiune, comunicaţiunea între Sinaia Mică şi Capitală se face în vreo 20 de minute, cu o cheltuială mult mai mică decât o cursă de birjă”.
Banca de Scont din Bucureşti (cu sediul pe Smârdan nr. 2 la 1900 şi naţionalizată la 1949) urma să vândă sau să închirieze parcelele pe 99 de ani publicului doritor de schimbare.
Bucureştenii nu au dorit însă să cumpere pământ în viitoarea staţiune, astfel că, în 1904, se vânduseră doar 130 de loturi şi proiectul a fost sistat.
După cum B365.ro a amintit AICI, în 1871, în apropierea manastirii Vacaresti, s-a descoperit un izvor cu apa feruginoasa. Doctorul Penescu, baneologul epocii, a stabilit imediat ca apele au calitati curative si a determinat primaria sa amenajeze cele minimum necesare pentru exploatare, spre a atrage turistii si a trata bolnavii. Însă nepriceperea cu care s-au executat lucrarile de canalizare in 1880 au provocat, brusc, secarea sursei tamaduitoare.
„Am discutat cu primarul Sorin Oprescu, pentru că probabil dumneavoastră, presa, ştiţi, există un potenţial balnear al Bucureştiului. Există apă termală în spatele Casei Presei, e un ştrand acolo, care de mult timp e într-un fel abandonat, din cauza neclarităţii proprietăţii”, a spus Grapini anul trecut.
Cele mai noi articole
