Peste 500 de pompieri, jandarmi, medici şi voluntari au participat la exerciţiul tactic cu tema “gestionarea situaţiilor de urgenţă determinate de producerea unui cutremur de mare intensitate”. Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti, acesta este cel mai mare exerciţiu de acest gen din acest an.
Situaţia de urgenţă a fost simulată la o fabrică dezafectată de pe bulevardul Bucureştii Noi din sectorul 1 al Capitalei. Astfel, forţele au fost mobilizate pentru producerea unui seism de 7,1 pe Richter, la o adâncime de 120 km, urmat de trei
replici cu o intensitate de 3,8 – 5,1 grade, într-o perioada de 30 minute.
Printre situaţiile în care s-a exersat intervenţia serviciilor de urgenţă s-au numărat prăbuşirea unor clădiri cu bulină roşie, accidente rutiere, vehicule prinse sub dărâmături, accidente la reţeaua de transport subteran, incendii de proporţii şi victime prinse sub dărâmături. Exerciţiul a presupus un bilanţ al victimelor de 11 decese, 63 de răniţi, 139 de persoane încarcerate şi 91 de persoane rămase fără adăpost.
În curtea fabricii a fost instalat un spital de campanie, unde se presupune că ar fi trebuit să li se acorde primul ajutor victimelor rezultate în urma cutremurului.
La exerciţii au participat aproape 450 de pompieri cu 24 de autospeciale de intervenţie, două echipaje de poliţie rutieră, două echipaje de ordine publică, trei echipaje de jandarmi, patru ambulanţe, două autocamioane ale Comandamentului Garnizoanei Capitalei, 16 militari, trei echipaje ale Apa Nova, două echipaje Enel, două ale RADET, două echipaje ale Poliţiei Comunitare Sector 1 cu câini, precum şi 15 voluntari de la Crucea Roşie.
Directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, prof. Gheorghe Mărmureanu, a anunţat că în ţara noastră este posibil să se înregistreze până în 2040 un cutremur de intensitate mare, de peste 6 grade pe Richter.