“Simt că fac alergie la bani, nu se mai poate!” Situație incendiară într-un autobuz STB, cu o călătoare fiartă și de căldură, și de nervi
“Simt că fac alergie la bani, nu se mai poate!” Situație incendiară într-un autobuz STB, cu o călătoare fiartă și de căldură, și de nervi | Foto: Diana Popescu
În vreme ce mulți bucureșteni savurează sezonul vacanțelor, „pedepsiții” de serviciu continuă să cutreiere orașul pe traseele STB.
Străzile sunt ceva mai libere, însă conversațiile sunt la fel de încărcate ca de obicei. E nevoie de mai mult decât un semafor prins din prima pe verde, ca să te relaxezi în timp ce-ți vezi de drum.
🚌 În autobuzul 168, fetița de cam 6 ani încearcă să-și convingă mama c-ar fi o idee bună să facă o tură de cumpărături. Doar că, din câte rezultă, nu vine cu argumente tocmai… imbatabile.
– Ce zici, mergem la magazin?
– Zic că nu mergem nicăieri! Să nu te mai aud de magazin!!!
– Dar trebuie să-mi mai iei gumă DIN AIA…
– Cum adică să-ți mai iau? Abia te-ai îndurat să scoți una din ditamai pachetu’, să i-o dai fetei ăleia, și-acu’ zici c-ai împărțit la tot satu’! Săraca de tine, strop de gumă nu mai ai!
Copila e descumpănită. Totuși, nu renunță din prima. Își pune pe chip privirea cea mai tristă de care e în stare și insistă (ce-i drept, cu glas mic):
– Dar chiar mai am foarte puțină gumă…
Mama se învecinează acum cu exasperarea. Și, din agitația în care-a adus-o cea mică, explodează în mod irezistibil:
– Cred că-ți bați joc de mine! Ești ironică, sper!
🚋 Bebelușul e foarte cuminte. Rezistă eroic stație după stație, fără să-i facă viața grea mamei. Distracția lui e să privească pe geamul tramvaiului 32 și să-i comunice „exact” ce observă afară. Aproape de Piața Unirii, bucuria nu mai poate fi stăpânită, fiindcă vede pe stradă ceva cu adevărat entuziasmant:
– Șucăie, șucăieee!
Călătoarea care-l ține în brațe îl privește cu toată dragostea și-i confirmă surâzând:
– Da, mami, jucărie.
🚌 Azi e ziua în care, pe-un traseu STB, am auzit rostindu-se în jur cuvinte aproape uitate: cineva pomenea de un unchi care, pe vremuri, obișnuia să se îmbrace în „alendelon”. Un copil i-a oferit bunicii un Mentosan, iar un tătic și-a strigat fetița pe nume, înainte de-a coborî împreună: Medeea.
🚌 Femeia tremură de nervi. Sigur de nervi, fiindcă în mașină e foarte cald. Cauzele nemulțumirii sunt… una singură: mercantilismul unei cunoștințe. Care, din poveștile telefonice ale călătoarei, pare a fi cineva apropiat. Un motiv în plus să fie tare supărată.
„Vrea bani. Bani, bani, bani, întruna! O să fac alergie, dacă mai aud cuvântul „bani”! Chiar nu mai există altceva pe lumea asta?”.
Nu știm ce-i răspunde interlocutorul, fiindcă femeia se mai calmează. Tace câteva clipe, apoi continuă, pe alt „palier”:
„O dată, când e urgență, vin! Că suntem oameni și ne înțelegem… Alo! Am zis că merg, dacă mă cheamă o dată… Alo, m-auzi? Eu te-aud bine, de la tine e! O dată merg, am zis! Dar așa, pentru lucruri de toată ziua, are femeie care să ocupe. Că nu stau să mă sclavagească pe mine, gratis, când pe aia pentru așa ceva o plătește! Cum n-ai auzit ce-am zis? De unde n-ai auzit? Acum eu ce fac, o iau de la-nceput?! Ah, băga-mi-aș picioru’ în telefonu’ tău! Scutură-l, *ute-i una!”
Mai multe Cronici STB, mai jos:
Cele mai noi articole
