Halep și-a aflat adversara din turul II de la Cincinnati.A pierdut ambele întâlniri anterioare cu ea

de:
18 aug. 2015
0 Afișari
Halep și-a aflat adversara din turul II de la Cincinnati.A pierdut ambele întâlniri anterioare cu ea

Simona Halep, numărul 3 WTA, a aflat, marți seara, care va fi adversara sa, în cel de-al doilea tur al turneului de la Cincinnati. 

Astfel, Halep o va întâlni pe franțuzoaica Kristina Mladenovici, locul 40 WTA, potrivit ziare.com.

Turneul de la Cincinnati este dotat cu premii totale de 2,4 milioane de dolari. 

Anterior, Kristina Mladenovici a învins-o fără probleme pe Daniela Hantuchova (locul 68 WTA), scor 6-2, 6-1.

Nu este pentru prima dată când Halep o întâlnește pe franțuzoaică. Cele două au mai jucat împreună în 2014, la Paris, dar și în acest an, la Birmingham. Românca a pierdut ambele întâlniri cu aceasta.

Turneul de la Cincinnati are loc între 17 și 23 august, iar meciul dintre cele două va fi disputat miercuri, la o oră ce urmează a fi comunicată de organizatori.

CITEȘTE ȘI: Simona Halep a depăşit-o pe Chris Evert, în topul celor mai mari câştiguri din tenis

Cookies