„Ai auzit că Simona Halep se retrage?” e întrebarea pe care am tot auzit-o, dimineață, prin București, ba la televizor, ba la radio, în mașină, ba de la prieteni, la cafeaua de dimineață, ba în metrou, ba la Mega, printre rafturi.
Este, fără nicio îndoială, finalul unuia dintre cele mai importante și mai spectaculoase capitole din sportul românesc în general, nu numai din tenis.
Simona Halep a anunțat că se retrage din tenis aseară, la Cluj, după ce a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open.
Sunt împăcată, știu că nu am greșit cu nimic față de tenis. Vreau doar să mă odihnesc, sunt jucătoare de tenis profesionistă epuizată din punct de vedere emoţional. Vreau să las viaţa să mă surprindă. Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar este un „La Revedere” din tenis, aici la Cluj, acasă. Am înţeles că este decizia corectă, că dacă nu te antrenezi zi de zi, nu poţi face faţă. Nu am regrete, privim înainte, poate aşa a fost să fie.
News.ro amintește că Simona Halep se retrage din tenisul profesionist la 33 de ani, după o carieră remarcabilă, cu un palmaeres impresionant: 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA. Sportiva a revenit în circuitul WTA la Miami Open, în martie 2024, după ce TAS a redus suspendarea sa pentru dopaj de la patru ani la nouă luni.
Cu puțin timp în urmă, gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a scris, pe pagina sa de Facebook, despre anunțul Simonei.
„Simona pășește în poveste
Nu sunt trist că a plecat Simona – totul, oricât de frumos ar fi, se sfârșește într-o zi. Și Simona Halep are adevărul și dreptul să spună că se simte împlinită după o viață în tenisul mare.
Simo n-a pomenit nimic despre suspendarea mai mult sau mai puțin nedreaptă pe care a îndurat-o aproape doi ani și pentru care își are partea ei de greșeală, dar nu de necinste. N-a spus că asta i-a afectat performanța și o obligă să se retragă.
Pentru că acest moment ar fi venit și dacă Simona ar fi continuat să joace. Așa cum a mărturisit, nici corpul, nici psihicul ei n-o mai duc, în bătălia crâncenă pentru vârf.
Tenisul Simonei a fost de mare consum, fizic și mental. L-aș asemăna cu cel al unui monstru sacru care a părăsit terenul cu câteva luni în urmă: Nadal. Ca și Rafa, Simona a jucat în ultimii ani cu dinții strânși din pricina suferințelor – genunchiul care ar fi trebuit operat acum o chinuie de mult; este prețul reverului ei, care de atâtea ori ne-a fermecat.
Nici nu vreau să mă gândesc câte talente am văzut de-a lungul anilor răsărind și stingându-se repede în tenisul românesc. Fără munca și dârzenia excepționale, talentul cu care Simona a venit de acasă nu ar fi fost de ajuns ca s-o ducă atât de sus cum nici nu mai visam pentru tenisul nostru de la Ilie Năstase încoace. Ca și Ilie, ea a pășit dincolo de tenis, într-o poveste spusă întregii lumi. A născut o mare amintire pentru omenire.
Simona Halep a fost un miracol românesc – nu un produs românesc al unei școli gândite și clădite de stat. De aceea, totuși, sunt trist. După Nadal, fără pauză, Spania îl dăruiește tenisului pe Alcaraz. După Simona, nu se zărește, pentru cine știe câtă vreme, nicio altă Simona Halep.”