SIMONA HALEP se menține pe locul 3 în clasamentul WTA, după Australian Open

de:
02 feb. 2015
0 Afișari
SIMONA HALEP se menține pe locul 3 în clasamentul WTA, după Australian Open

Liderul clasamentului este americanca Serena Williams, urmată de rusoaica Maria Șarapova, câștigătoarea, respectiv finalista turneului de la Melbourne.

SIMONA HALEP are un avans de doar 91 de puncte față de Petra Kvitova (Cehia), ocupanta locului patru, dar peste 2.000 de puncte față de locul al cincilea, ocupat de daneza Caroline Wozniacki, notează antena3.ro.

SIMONA HALEP va pierde însă locul său pe podiumul clasamentului WTA, după turneul din Dubai. Mai multe detalii aici.

Irina Begu ocupă cel mai bun loc din cariera sa, 34, urcând opt poziții după ce a ajuns în optimile turneului Australian Open. Monica Niculescu a coborât opt locuri și este pe 57, în prima sută aflându-se și Alexandra Dulgheru, pe 95, după o ce a coborât și ea opt poziții. Sorana Cîrstea a ieșit din top 100, fiind acum pe 101, cu patru trepte mai jos față de precedentul clasament.

La dublu, Monica Niculescu staționează pe 44, iar Irina Begu a urcat șapte locuri și se află pe 49.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Serena Williams (SUA) 9.776 puncte

2 (2). Maria Șarapova (Rusia) 8.210

3 (3). Simona Halep 6.571

4 (4). Petra Kvitova (Cehia) 6.480

5 (8). Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.565

6 (5). Ana Ivanovic (Serbia) 4.425

7 (7). Eugenie Bouchard (Canada) 4.365

8 (6). Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.270

9 (11). Ekaterina Makarova (Rusia) 3.285

10 (9). Angelique Kerber (Germania) 3.130

Cookies