SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS:
După meciul de sâmbătă cu Maria-Teresa Torro-Flor, Halep este jucătoarea cea mai bine cotată rămasă pe tabloul principal de la Roland Garros, având şanse reale la trofeu. În cazul în care ea joacă finala acestei ediții, îi este asigurată ascensiunea pe podiumul mondial, arată calculele Digisport.ro.
SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS:
Pentru accesul în optimile de finală, Simona şi-a asigurat deja 240 de puncte şi 125.000 de euro, însă următoarele meciuri îi pot creşte substanțial premiile, atât în bani, cât şi în puncte.
SIMONA HALEP LA ROLAND GARROS:
Pentru a o depăşi pe Radwanska şi a urca pe locul 3 în lume, Halep are nevoie de o calificare în finală, reuşită care i-ar aduce totalul la 6435 de puncte WTA, superior polonezei.
În cazul unei finale Şarapova – Halep, tot mai probabilă după aspectul tabloului, chiar dacă rusoaica se impune, nu o poate întrece pe Simona. Pentru că a jucat ultimul act la ediția precedentă, MaSha ar putea să îşi crească totalul doar cu 600 de puncte (a primit 1400 în 2013).