Simona Halep, după înfrângerea de la Doha: „Nu mă interesează prea mult clasamentul”

de:
24 feb. 2016
1 Afișari
Simona Halep, după înfrângerea de la Doha:

Simona Halep va mai pierde o poziţie în clasamentul WTA, la începutul săptămânii viitoare. Românca va cădea de pe locul 4 pe locul 5, după ce a fost eliminată, marţi, în primul ei meci de la Qatar Open, care a contat pentru manşa a doua a competiţiei. Locul Simonei va fi luat de Garbine Muguruza (Spania).

„Sunt bine, nu am probleme, sunt doar puţin tristă pentru că am pierdut, mai ales că am condus cu 4-1. Dar nu am ce să fac altceva decât să merg înainte. Acum vreau să-mi revin fizic pentru că nu sunt bine pregătită din punct de vedere fizic şi ea m-a dominat ieri. Nu mă interesează prea mult clasamentul. Bineînţeles că înseamnă mult atunci când eşti numărul 2, 3 sau 1, dacă reuşeşti să obţii acel loc, dar mai important pentru mine este să fiu sănătoasă, să mă pot antrena, ca să fac faţă la turnee. Îmi doresc foarte mult să îmi revin cât mai repede, pentru că nu e o perioadă uşoară”, a afirmat Halep la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, conform mediafax.ro.

Întrebată dacă traversează cea mai grea perioadă a carierei sale, Halep a spus: „E posibil, da. Am mai avut în urmă cu doi ani o perioadă aşa la US Open, dar acum mă simt mai greu pentru că am avut probleme de sănătate şi nu am putut să mă antrenez. Dar sunt bine şi o să muncesc mai bine pentru a-mi reveni. Nu regret că am ales să nu mă operez, mă simt bine. Eu joc destul de OK dar nu pot să închei meciurile, este vorba doar de timp, de pregătire. Trebuie să mă pregătesc mult mai mult pentru a reveni la forma normală. Şi să am cât mai multe meciuri. Este mai greu să te menţii în top decât să ajungi acolo. Trebuie să fii sănătos ca să te menţii acolo şi să ai puterea să joci la fiecare turneu foarte bine. Am făcut acest lucru aproapre trei ani, acum însă am ajuns la o oboseală, la nişte probleme de sănătate de care trebuie să am grijă”.

Următoarea competiţie la care va participa Simona Halep este turneul de la Indian Wells (9-20 martie), la care este deţinătoarea trofeului.

Cookies