Silviu Mănăstire va prezenta emisiunea Dosar de politician la B1 TV

de:
24 dec. 2014
0 Afișari
Silviu Mănăstire va prezenta emisiunea Dosar de politician la B1 TV

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, emisiunea se va numi tot Dosar de politician și va avea același format. În fiecare zi, în timpul săptămânii, rubrica realizată de Silviu Mănăstire va fi difuzată de mai multe ori.

Silviu Mănăstire va începe producția emisiunii pentru B1 TV în luna ianuarie.

Contactați de Paginademedia.ro, oficialii B1 TV au confirmat intrarea lui Silviu Mănăstire în grila postului de televiziune.

Silviu Mănăstire s-a despărțit de România TV de câteva zile. Realizatorul emisiunii Dosar de Politician și-a anunțat plecarea de la postul patronat de Sebastian Ghiță într-un editorial pe site-ul psnews.ro, intitulat „Les Miserables” – adaptare neromanțată a situației din mass-media (şi un anunț surpriză despre „dosarele de politician”).

„Cu o oarecare voiosie demnă de vremuri mai bune, anunț că am decis să nu-mi prelungesc colaborarea cu România TV (postul TV unde am trăit pe viu alegerile) ce expiră la sfârșitul acestui an. Emisiunea Dosar de politician va căpăta viață altundeva„, a scris Mănăstire într-un post scriptum în din finalul editorialului său despre situația din mass media.

Cookies