Și turiștii sunt afectați de lipsa apei calde din București. O familie cazată într-un apartament din Sectorul 4 a cerut ajutorul pe internet: „Avem un copil mic, nu putem să stăm așa!”

09 aug. 2023
2515 Afișari
Și turiștii sunt afectați de lipsa apei calde din București. O familie cazată într-un apartament din Sectorul 4 a cerut ajutorul pe internet: „Avem un copil mic, nu putem să stăm așa!”
Și turiștii sunt afectați de lipsa apei calde din București. O familie cazată într-un apartament din Sectorul 4 a cerut ajutorul pe internet: „Avem un copil mic, nu putem să stăm așa!”. Imagine simbol: Unsplash

Se pare că lipsa apei calde a devenit o problemă și pentru turiștii care vin și stau în București. Câțiva turiști cazați într-un Airbnb din Sectorul 4 au avut o surpriză neplăcută în momentul în care au observat că nu au apă caldă, așa că au cerut ajutorul internauților.

„Avem un copil mic, ne e greu fără apă caldă”

Trei turiști au venit în București și s-au cazat, prin intermediul aplicației Airbnb, într-un apartament din Sectorul 4. Când au ajuns la locație, aceștia au observat că nu au apă caldă și l-au întrebat pe proprietar când se va remedia problema.

Proprietarul apartamentului le-a spus că apa va reveni luni, turiștii cazându-se vineri. Aceștia au așteptat și, văzând că tot nu au apă caldă, s-au gândit îi întrebe pe internauți dacă au idee ce se întâmplă:

M-am cazat împreună cu soțul și copilul meu într-un Airbnb din Sectorul 4, vineri, în jurul orei 22:00. Abia după ce ne-am cazat, proprietarul ne-a spus că nu avem apă caldă. El a spus că va reveni până luni. Am încercat să înțelegem și să avem răbdare. Este luni și încă nu avem apă caldă!

Din ce-am citit, am aflat că au fost câteva probleme cu apa caldă în luna iulie și că a durat câteva săptămâni să se rezolve. Noi ar trebui să stăm aici până pe 1 septembrie, dar, având un copil mic, nu putem să stăm mult fără apă caldă. Dacă, în teorie, am găsi un alt apartament, nu am putea să îl plătim până nu vom primi banii înapoi de la Airbnb, care a spus că poate dura până la 10 zile.

Deci, întreb dacă știe cineva ceva legat de acest lucru. Aveți idee când/ dacă se întoarce apa caldă? Dacă aș fi fost doar eu, nu m-aș fi văitat, dar mă gândesc la fiul meu” a scris turista pe o rețea de socializare.

Ce soluție le-a oferit proprietarul turiștilor

În urma mesjaului postat de turistă, mai mulți bucureșteni au reacționat și i-au oferit sfaturi și informații în privința apei calde. Astfel, femeia a vorbit cu proprietarul și a negociat.

Proprietarul apartamentului i-a spus că le va oferi o reducere pentru zilele în care nu au apă caldă și că le va cumpăra un boiler electric.

Astfel, turiștii au rezolvat problema și le-au mulțumit internauților pentru informații:

Am discutat cu proprietarul. O să stăm în apartament, dar vom primi un discount pentru zilele fără apă caldă și a comandat un boiler electric. Deci, suntem mai bine acum.

Cred că faptul că am mers la el cu toate informațiile primite a ajutat la rezolvarea situației, deci, vă mulțumesc mult!”

Turista a postat mesajul pe pagina de socializare Reddit și, ulterior, a fost preluat de pagina de Facebook „Bukureștiul”.

Te-ar putea interesa și:

Cookies