Și, totuși, e ceva de care ne e și mai frică decât de COVID: ne e chiar groază să n-ajungem la spital

Tatăl unei colege nu a vrut să meargă la spital, pentru că a sperat că îi trece. Nu ştia nimic despre tratamente sau medici, pur şi simplu i-a fost frică.  Amicul unei alte colege, om relativ tânăr, nu s-a dus nici el la spital. Respecta regulile, s-a carantinat, a zis că se descurcă acasă, pentru că i-a fost frică. Oamenii nu se duc la spital nu pentru că le zice nu știu cine sa nu se ducă, nu pentru că au auzit ei că zice cineva că oxigenul e rău.  Oamenii nu se duc la spital pentru că le e frică. Pentru că spitalele ard. Nu s-a întâmplat o singură dată, s-a tot întâmplat. 

Oamenii nu se duc la spital pentru că mulţi au ajuns la spital cu covid şi s-au vindecat de covid şi au luat clostridium în spital şi au murit de la clostridium. Nu s- a întâmplat o singură dată, s-a tot întâmplat. Sunt mii de cazuri, le găsiţi dacă le căutaţi, dar sunt oameni obişnuiţi, care nu prea vor să îşi spună povestea public, cumva tot de frică. Nu aţi auzit, probabil, de cazul domnului Naghi.

Domnul Naghi avea 85 de ani, s-a internat cu Covid, avea diabet, avea hipretensiune, ar fi putut fi victima perfectă a coronavirusului. N-a fost, s-a vindecat şi a plecat acasă. Teoretic sănătos, dar cu nişte dureri de stomac. 4 zile mai târziu s-a întors la spital, la alt spital, dar cu clostridiumul despre care vorbeam mai sus. Domnul Naghi a murit, 2 săptămâni mai târziu. Sigur, putem crede că e un caz izolat, doar că nu e aşa.

COVID și restul bolilor noastre vechi și cronice

Statistica oficială recunoaşte şi ea că e o problemă. „Primele nouă luni ale lui 2020 au marcat o prăbușire a internărilor în spitalele din România, pe fondul pandemiei de COVID-19. Acest lucru nu s-a regăsit în statistici alături de o scădere a infecțiilor nosocomiale. Dimpotrivă. În primele nouă luni ale anului trecut, numărul infecțiilor asociate actului medical a fost mai mare decât perioada similară a lui 2019, când spitalele funcționau în regim normal”, scrie Hotnews . 

Oamenii nu se duc la spital pentru că mulţi au murit singuri, fără să aibă pe nimeni aproape. PEntru că multora le-a fost frică să îşi sune familiile măcar pe apel video, ca să nu îi îngrijoreze. Pentru că mulţi au fost mutaţi dintr-o parte în alta, fără ca vreo rudă să fie anunţată. Pentru că cei de acasă nu au ştiut nimic zile în şir despre cei dragi pe care i-au lăsat cu încredere la uşa spitalului. Pentru că da, au fost multe cazuri în care oamenii au fost trataţi inuman de alţi oameni.

Pentru că nu e de mâncare. Pentru că meniul unui bolnav de Covid este de 10 lei pe zi. Pentru că în ciuda eforturilor adesea supraomeneşti ale medicilor, asistentelor şi tuturor celor din spitale, pentru mulţi în spital este foarte rău. Iar oamenii ştiu asta şi le e frică. DE singurătate, de intubat, de spital, de terapia intensivă, de oboseală, de lipsa speranţei, de faptul că n-o să aibă cine să le dea apă sau să îi ţină de mână.  Toate fricile sunt acolo. Iar frica, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, nu ţine de câtă şcoală ai, de studii universitare sau postuniversitare. Frica doar este. 

Într-o zi, peste frică vine și oboseala

Şi pe lângă asta, mai vin şi alte măsuri de restricţie, pe care de data asta nu le mai înţeleg nici cei care le-au respectat pe toate până acum. Şi care sunt complicate. Trebuie să ştim ce zi e, ca să ştim ce avem voie să facem şi mai ales ce nu avem voie să facem. Dacă greșim cumva, sigur se trezeşte cineva pe Facebook să ne certe că nu suntem atenţi şi nici responsabili. Poate că suntem, dar poate că am obosit şi am uitat azi să ne dezinfectăm biroul.

Suntem cu toţii obosiţi, cu siguranţă, şi nu mai avem răbdare. Nu ştim dacă există un plan B, pentru că am mai văzut restricţii şi am sperat că o să ajute şi nu au ajutat. Am sperat că o să fie mai bine după vaccin şi deocamdată nu e. O să las aici un articol scris de psihiatrul Vlad Stroescu. Sunt câteva idei simple, care pot fi de ajutor. Şi mai e ceva, ne arată că nu suntem singuri. Teoretic ştim, practic, e momentul să ne reamintim că tot în pandemie trăiesc şi vecinul de la 2 şi vânzătoarea de la Mega şi eu şi tu şi oricare dintre noi.  Suntem cu toţi în asta şi doar aşa vom ieşi.

Nota B365.ro: Nouă ne prinde tare bine să o citim pe Maria. E așa, ca și cum te-ai plimba normal pe o stradă normală într-o zi normală de primăvară cumsecade. Așa, ca în vremurile când nu ne speriam  și nu ne temeam unii de alții mai tare decât de pandemie.

• Razna pandemiei noastre. Cum spumegăm azi că se lungește vacanța după ce ieri clocoteam că e școală
• 9 lucruri pe care nu le-am făcut în pandemie, deși le-a făcut toată lumea (cred)
• Unde a dispărut nota 7 (sau cum ne schingiuim copiii)