SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL- 8 NOIEMBRIE 2015. TRADIŢII DE SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL

de:
07 nov. 2015
0 Afișari
SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL- 8 NOIEMBRIE 2015. TRADIŢII DE SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL

SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL- 8 NOIEMBRIE 2015. TRADIŢII DE SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL:

Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi că păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi. Această, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.

De asemenea, în credinţele populare Sfântul Mihail este şi protectorul Lunii şi al Soarelui şi că ori de câte ori diavolii încearcă să le fure de pe cer (eclipse), nu ezită să se lupte cu ei.

In trecut, in societatea traditionala bucovineana, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru ca „ei sunt pazitorii oamenilor de la nastere si pana la moarte, rugandu-se lui Dumnezeu pentru sanatatea acestora”. Arhanghelii, in viziunea populara, asista si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenesti firesti si purifica, prin post, constiintele.

In zonele muntoase, in care Arhanghelii erau celebrati si ca patroni ai oilor, stapanii acestor animale faceau o turta mare din faina de porumb, numita „turta arietilor” (arietii fiind berbecii despartiti de oi), ce era considerata a fi purtatoare de fecunditate.

Aceasta turta se arunca in dimineata zilei de 8 noiembrie in tarla oilor, odata cu slobozirea intre oi a berbecilor. Daca turta cadea cu fata in sus era semn incurajator, de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei, iar daca turta cadea cu fata in jos era mare suparare in satele si targurile bucovinene se faceau si se fac si astazi, de 8 noiembrie, pomeniri si praznice pentru cei morti iar, in biserici, fiecare crestin aprinde cate o lumanare ca sa aiba asigurata lumina de veci, calauzitoare pe lumea cealalta.

SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL- 8 NOIEMBRIE 2015. TRADIŢII DE SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL:

„Vara Arhanghelilor” tine o zi. Pe langa aceasta, intre Arhangheli si Craciun trebuie neaparat sa mai fie trei-patru zile senine si calduroase, numite „vara iernii”.

In iconografia bizantina, Arhanghelii Mihail si Gavriil sunt cu doua aripi, semn al apartenentei lor la lumea cereasca. Arhanghelul Mihail este reprezentat purtand in mana o sabie de foc, pentru ca el pedepseste pacatul, pedepseste nedreptatea si apara pe cei drepti. El pedepseste popoare rele si apara popoare bune care implinesc voia lui Dumnezeu. Sfantul Arhanghel Mihail este pomenit in cartile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseste nedreptatea si nelegiuirea sau apara pe cei nevinovati: el aduce pedepsele asupra lui Faraon si asupra egiptenilor, care tineau in robie poporul lui Israel; el pedepseste nelegiuirile din Sodoma si Gomora, el este cel ce apara ostirea credincioasa a lui Dumnezeu si se arata lui Iosua Navi, conducatorul poporului ales dupa moartea lui Moise, zicand: „eu sunt conducatorul ostirilor ceresti“ (Iosua Navi 5, 13-14).

SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL- 8 NOIEMBRIE 2015. TRADIŢII DE SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL:

Arhanghelul Gavriil este reprezentat in iconografia noastra purtand in mana o floare de crin alb, ca simbol al puritatii, al bucuriei si binecuvantarii, pentru ca el aduce neamului omenesc vestea cea buna a intruparii Fiului lui Dumnezeu, Care ne aduce mantuirea. De asemenea, Sfantul Arhanghel Mihail ii pazeste pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, nevatamati de vapaia focului (cf. Daniel 3, 23-28). El apara pe prorocul Daniil in groapa cu lei (cf. Istoria omorarii balaurului 1, 40-46), nefiind atacat de catre acestia.

Arhanghelul Mihail se arata a fi un inger al dreptatii Dumnezeiesti, in vreme ce Arhanghelul Gavriil este ingerul bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu.

sursa: crestinortodox.ro


Cookies