SFÂNTUL IGNAT sărbătorit AZI, 20 DECEMBRIE. Se spune că Iisus l-a ținut în brațe! TRADIȚII DE IGNAT

de:
20 dec. 2014
2 Afișari
SFÂNTUL IGNAT sărbătorit AZI, 20 DECEMBRIE. Se spune că Iisus l-a ținut în brațe! TRADIȚII DE IGNAT

SFÂNTUL IGNAT, 20 DECEMBRIE: Este unul dintre părinții apostolici, cei care au primit învățătura de credință direct de la apostoli. A fost numit de creștini Teoforul (purtătorul de Dumnezeu) pentru marea sa dragoste de Dumnezeu, potrivit realitatea.net.

SFÂNTUL IGNAT, 20 DECEMBRIE. TRADIȚII DE IGNAT. Tradiția spune că Sfântul Ignatie ar fi fost, în pruncie, copilul pe care, luându-l în brațe, Iisus Hristos l-a arătat ucenicilor, spunându-le în ce mod poate omul să se apropie de Dumnezeu — cu nevinovăția pruncilor.

A trăit în vremea împăratului roman Traian (98-117) și a fost hirotonit episcop al cetății Antiohia din Siria. A fost închis pentru faptul că a refuzat să jertfească zeilor și condamnat să fie dus la Roma și aruncat la fiare, în circ, în fața poporului. A primit cu bucurie această sentință, socotind că se jertfește pentru Hristos.

SFÂNTUL IGNAT, 20 DECEMBRIE. În drum spre Roma, Sfântul Ignatie a trimis scrisori către bisericile din cetățile pe lângă care a trecut. Una dintre epistole a fost trimisă către prietenii din Roma, pe care îi ruga să nu intervină la autorități ca să îi fie schimbată sentința: „Sunt grâul lui Dumnezeu. Lăsați-mă să fiu măcinat de dinții fiarelor, ca să mă fac pâine neprihănită lui Hristos”. Dorința i s-a împlinit la 20 decembrie 107, în circul de la Roma.

Cookies