Sfântul Dimitrie cel Nou. De ce este considerat Sfântul Dimitrie cel Nou ocrotitorul Bucureştiului

Sfântul Dumitru Basarabov este prezent în prim-planul stemei întrucât este patronul orașului București. Numele lui a rămas legat de Capitală întrucât moaștele lui au fost aduse aici de către un general rus, care a dispus trimiterea lor în Rusia. După ce cortegiul a ajuns în București, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie și mitropolitul Grigorie II al Țării Românești l-au rugat pe general să le lase Mitropoliei, ca o mângâiere pentru pagubele materiale și suferințele îndurate de români în cursul razboiului ruso-turc. Cererea a fost ascultată și moaștele au fost așezate în catedrala mitropolitană din București, în iulie 1774.

In anul 1918, cand Bucurestiul era ocupat de trupele germane, mai multi soldati bulgari au patruns pe furis in catedrala, au luat racla cu Sfintele Moaste si, urcandu-le intr-o masina, au pornit spre Dunare, spre a le duce in Bulgaria. Sfantul nu a vrut insa sa plece din Bucuresti, deoarece, in noaptea cu pricina si a doua zi, tot orasul a fost cuprins de o ceata deasa si nefireasca. Nemaigasind drumul, soldatii bulgari s-au chinuit ore intregi sa iasa din oras, iar masina s-a defectat. Iesind din oras foarte tarziu, acestia au fost prinsi din urma, in dreptul localitatii Calugareni. Pelerinajul care a urmat intoarcerii Sfintelor Moaste a durat aproape o luna.

Una dintre primele minuni savarsite de SFÂNTUL DIMITRIE BASARABOV asupra orasului Bucuresti a fost izbavirea acestuia de o cumplita epidemie de ciuma. In anul 1814, in vremea domnitorului Caragea, orasul a fost cuprins de o epidemie de ciuma. Pentru ca ciuma facea tot mai multe victime, la cererea domnitorului, calugarii de la Catedrala au luat Moastele Sfantului Dimitrie si le-au scos in procesiune, ocolind orasul si facand rugaciuni catre sfant, pentru izbavirea de ciuma. Incepand din acea zi, ciuma a incetat sa mai faca noi victime.

Pentru multele sale binefaceri, SFÂNTUL DIMITRIE BASARABOV a fost declarat Ocrotitorul Bucurestiului si al Tarii Romanesti. In sedintele dintre anii 1950-1955, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat generalizarea cultului sau in toata tara. Sute de mii de pelerini trec anual pe la racla lui pentru a-i saruta mana si a-i cere mijlocirea in fata lui Dumnezeu.

Tradiții și obiceiuri

Tinerii adunau din timp, pe inaltimile din jurul satelor, gramezi de lemne si de cetina uscata, in mijlocul carora infigeau un brad verde, reprezentare fitomorfa a lui Samedru. Focul era aprins in noaptea ce premergea sarbatorii si era intretinut cu lemne uscate, paie si resturile ramase de la melitatul canepii. In jurul lui se mancau ofrandele aduse de femeile vaduve, se bea si se petrecea toata noaptea. Dimineata, la plecarea spre sat, flacaii luau cativa taciuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau gospodaria si pomii din livada.

Fiind un important stalp calendaristic, sarbatoarea concentra numeroase acte ritualice cu caracter apotropaic, de purificare si de divinatie precum si practici de pomenire a mortilor si de pronosticare meteorologica. Ciobanii isi aruncau cojoacele in mijlocul tarlei pentru a proba cum va fi iarna. Daca pe cojoc se aseza o oaie alba se considera ca iama va fi lunga si aspra iar daca se aseza o oaie neagra se preconiza ca iarna va fi blanda.