Situația locativă de protocol a premierului Ilie Bolojan – domiciliat acum în faimoasa vilă de pe strada Gogol, din Primăverii, de unde Băsescu a fost dat afară – a fost subiect de mare tărăboi zilele trecute.
Vila de pe strada Nikolai Gogol de la nr. 2 este, de fapt, un pălățel cu o suprafață utilă de aproape 400 de metri pătrați (mai exact, 387) și cu o curte de aproape 1.200 de metri pătrați.
Problema este că vila aceasta în care s-a mutat Ilie Bolojan pote fi locuită doar de către foști președinți, ceea ce dumnealui nu e, oricât de premier ar fi. Pentru ca șeful Guvernului să poată locui aici, trebuia schimbat regimul juridic al imobilului, lucru pe care Guvernul Bolojan l-a realizat printr-o hotărâre secretizată.
Premierul a fost invitat aseară la televizor, la Dig24, unde a fost întrebat și de povestea cu vila din Gogol din care a fost dat afară Traian Băsescu și unde dumnealui s-a mutat cu luni în urmă.
Și zice că habar n-avea ce casă e aceea. După cum ne-a povestit dumnealui, a fost cumva luat pe sus și dus în pălățel/
Nu am stat ilegal. Am fost mutat într-o casă care este disponibilă şi am aflat apoi că era fosta locuinţă a lui Băsescu.
Ilie Bolojan ne-a explicat apoi ca unor copii mici (și cu niște gumă de mestecat în păr) că dumnealui oricum n-avea nevoie de ditai căsoiu deoarece muncește enorm la Guvern, că ar fi putut sta și-ntr-o garsonieră, deoarece unica nevoie imobiliară a dumisale e de odihnă.
Doar că, ne-a mai spus Ilie Bolojan, a fost mutat practic forțat în vila din Gogol din rațiuni de securitate:
Nu am stat ilegal. Trebuie să explicăm oamenilor care e situaţia. Când eşti pe această funcţie, ai dreptul la o locuinţă pe care ţi-o pune statul. Nu ca să huzureşti acolo. Eu doar dorm. Dacă e o simplă garsonieră dorm în ea pentru că de dimineaţa până seara, şi colegii sunt martori, eu sunt în Guvern. Asta este viaţa mea. Dar mi s-a spus că, din considerente de securitate, stăteam într-o locaţie la parter şi geamul era în spaţiu public şi atunci au spus că trebuie să mă mute într-o casă care este disponibilă. Am fost mutat acolo. Între timp am aflat că în acea casă locuise preşedintele Băsescu, care îşi recâştigase drepturile de preşedinte
Practic, premierul nostru auster locuiește în vila de cca 400 mp (cu o curte de aproape 1.200 mp) și nu într-o garsonieră deoarece trebuie să doarmă în foarte mare siguranță și, pentru cei care și l-au imaginat sărind gardul, zice că nu e cazul, s-a mutat elegant, frumos și probabil cu mașină cu girofar:
Nu am cheltuit niciun ban care nu era cheltuit, nu am intrat pe geam în această casă. A fost o chestiune publică, a fost totul în bună regulă.”
Sursa foto: Dreamstime