Serialul Vlad de la Pro TV provoacă ditai criza de pudibonderie la București. Motivul? Scene intime filmate în Observatorul Astronomic | VIDEO

23 nov. 2021
1619 Afișari
Serialul Vlad de la Pro TV provoacă ditai criza de pudibonderie la București. Motivul? Scene intime filmate în Observatorul Astronomic | VIDEO
Serialul Vlad de la Pro TV provoacă ditai criza de pudibonderie la București. Motivul? Scene intime filmate în Observatorul Astronomic sursa foto: captura video Pro TV

A dat pudibonderia în noi, nu alta, asta după ce a ieșit un mare scandal imediat ce au fost făcute publice o serie de scene intime din serialul Vlad, de la Pro TV, filmate în Observatorul Astronomic din București. Oamenii s-au plâns pe Facebook, MMB a primit 5.000 de lei pentru filmări și postul de televiziune a trebuit să vină cu reacții după cele întâmplate.

Serialul Vlad, de la Pro TV, a reușit să provoace o serie de controverse, după ce o serie de scene intime au fost filmate. cu acordul Muzeului Municipiului București (MMB), în Observatorul Astronomic din Capitală. Lumea s-a ofuscat că locul plin de istorie a fost vândut pentru suma de 5.000 de lei.

Controverse după scena intimă din serialul Vlad filmată în Observatorul Astronimic

Filmarea unei scene intime pentru serialul „Vlad”, de la Pro TV, în Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală a ajuns să provoace un mare scandal în mediul online. Acuzațiile au fost de „denigrare a spaţiului istoric”, „o ruşine” şi „jignitor la adresa astronomiei” românești.

Totul a început luni dimineață, atunci când mai mulţi utilizatori Facebook au dezbătut moralitatea şi legalitatea celor întâmplate luni seară într-unul dintre cele mai apreciate seriale românești din toate timpurile.

Cum a pornit tot scandalul

„Observatorul Astronomic Urseanu a fost vândut pe suma de 5.000 lei”, a scris Elizabeth Petrescu, astronom la European Space Agency pe Facebook, și de acolo s-a propagat o întreagă dezbatere care ne-a dus pudibonderia la cote maxime. Acesta scandal seamănă mult cu cel de anul trecut, când în Biblioteca Națională a României s-au cântat manele.

„Se spune că ‘publicitatea negativă’ e bună şi ea, că îţi aduce vizibilitate, nu? Dar dacă ţi-aş spune că, pentru acest scop, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti – Adrian Aurel Majuru – a decis să aducă mai mulţi oameni prin a lăsa să se filmeze o scena intimă într-unul dintre muzeele unde tu îi calci pragul pentru cultură, istorie şi educaţie. (…)

Directorul MMB a decis ca popularizarea astronomiei şi a Observatorului Astronomic să nu mai fie ‘tradiţională’ prin cursuri de astronomie, expoziţii, prezentări, workshop-uri sau planetariu, ci printr-o filmare cu glume proaste, inculte şi sex, care cu siguranţă vor aduce mai mulţi oameni pasionaţi”, a mai spus Elizabeth Petrescu.

Reacția Muzeului Municipiului București după cele întâmplate

Conducerea MMB a venit cu luni după amiază cu o reacție după scena indecentă filmată la Observatorul Astronomic de PRO TV.

Directorul Adrian Majuru şi directorul adjunct Dan Pîrvulescu, adică șefii Muzeului Municipiului Bucureşti, au transmis, la solicitarea News.ro o reacție.

Aceștia spun că scenele au fost filmate în baza unui acord semnat cu Pro TV, iar aprobarea a fost dată de conducerea instituţiei. Totuși, în solicitarea Pro TV nu a fost menţionată existenţa unor scene intime.

„Atâta timp cât respectivul film este difuzat de Pro TV în prime time, avem serioase rezerve asupra aspectelor reclamate”, spune conducerea MMB.

Câți ani a primit instituția pentru aceste filmări

Se pare că filmările pentru serialul de ficţiune „Vlad” s-au desfăşurat în baza Acordului pentru filmare în spaţii nr. 5103/27.09.2021, încheiat între Muzeul Municipiului Bucureşti şi Societatea PRO TV SRL, spune conducerea MMB.

„În conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Muzeului Municipiului Bucureşti, art. 70, «Muzeul Municipiului Bucureşti este o instituţie publică de cultură finanţată din subvenţii de la bugetul local al Municipiului Bucureşti şi din venituri proprii, realizate din încasările provenite din tarifele pentru serviciile oferite, din alte activităţi specifice, desfăşurate conform obiectului de activitate», iar conform art. 73, alin. b, «veniturile proprii se realizează din activităţi realizate direct de muzeu şi anume: închirieri de spaţii şi bunuri mobile»”, spun directorii pentru news.ro.

O zi de filmare a constat 5.000 de lei, iar tarifele sunt stabilite prin HCGMB nr. 212/2021 privind aprobarea tarifelor practicate de Muzeul Municipiului Bucureşti, instituţie publică de cultură de interes local a Municipiului Bucureşti. Motivul aprobării a fost dat cu „scopul suplimentării veniturilor proprii ale instituţiei, în conformitate cu ROF (regulamentul de organizare şi funcţionare, n.r.)”.

De asemenea, „în solicitarea primită de la Societatea PRO TV SRL nu s-a menţionat niciodată existenţa unor scene erotice în cadrul filmărilor ce urmau să aibă loc. Atâta timp cât respectivul film este difuzat de Pro TV în prime time, avem serioase rezerve asupra aspectelor reclamate”, mai spun aceștia.

Reacția PRO TV după scenele intime din Vlad

PRO TV a venit de asemenea recent cu o serie de explicații după scenele filmat pentru Vlad ce a fost difuzat luni seară.

„Vlad, unul dintre cele mai îndrăgite seriale românești ale ultimilor ani, face parte din categoria producțiilor de ficțiune, iar povestea personajelor trebuie percepută ca atare. În firul epic, relația dintre cei doi, Vlad și Zenovia, atinge în această seară momentul unei întâlniri romantice, la Observatorul Astronomic, locație, care așa cum se va afla, are o însemnătate deosebită pentru personajul Zenovia.

După cum declară și scenaristul serialului, eros-ul a făcut, de-a lungul istoriei, parte din cultură, în toate tipurile de opere”, spune PRO TV.

Cookies