Sergiu Nicolaescu, interviu nedifuzat: „Regret că am spus că am avut un fiu. A fost o scăpare”

de:
13 ian. 2013
1 afișări
Sergiu Nicolaescu, interviu nedifuzat:

„Întotdeauna iubirea a jucat un rol important în viaţa mea. Numai că sunt două tipuri de dragoste. Există dragostea de ţară şi dragoatea de femei. Le-am avut pe amândouă. Dragostea de ţară a dominat, însă”, a spus Sergiu Nicolaescu, într-un interviu nedifuzat de România TV, în timpul vieţii marelui regizor şi citat acum de rtv.net. 

Maestrul a vorbit deschis şi despre partenerele din viaţa lui, dar şi despre cât de mult îşi iubeşte mai tânăra soţie. „Am o soţie care este mai tânără decât mine, mult mai tânără decât mine şi pe care o iubesc. Soţia mea este foarte aproape de mine şi este foarte aproape de meseria mea. Am iubit în viaţa mea. Îmi audc aminte de primele iubiri care erau la grădiniţă. Erau două fete, una avea mâinile calde şi alta avea mâinile reci. Pe urmă am iubit o nemţoaică care a fost luată cu trenul şi dusă în Rusia la muncă prin 1945, nu a mai venit de acolo. Am iubit o a doua nemţoaică, Eveline. Am iubit, am iubit”, a mai mărturisit Sergiu Nicolaescu.

Cât priveşte presupusul său fiu, regizorul a precizat cu amărăciune că regretă că a declarat cândva aşa ceva.

„Nu, nu pot spune că am avut un fiu, în urma unei relaţii. Nu, nu, nu. Regret că am spus aşa ceva! Regret! A fost o scăpare”, a completat maestrul.

Sergiu Nicolaescu a murit pe data de 3 ianuarie la Spitalul Elias din Bucureşti, la vârsta de 82 de ani. Acesta a fost incinerat la crematoriul Vitan-Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare. 

După moartea lui Nicolaescu a izbucnit un scandal imens legat de presupusul fiu al acestuia care a cerut ca regizorul să nu fie incinerat. În scandal a intrat şi fostul jurnalist Vasile Rotaru, audiat de Poliţie, în dosarul deschis după ce datele de identitate ale acestuia au fost folosite în acţiunea de stabilire a paternităţii trimisă la Judecătoria Sectorului 1 de către un pretins fiu al lui Sergiu Nicolaescu.

 

Cookies