SERENA WILLIAMS, liderul mondial în tenisul feminin, s-a ales cu o imagine serios şifonată, în loc să scrie istorie la US Open 2015, scrie adevarul.ro.
Roberta Vinci (Italia, 43 WTA) s-a trezit, vineri, cu gândul de a se bucura de semifinala cu Serena Williams (SUA, 1 WTA), fără a-şi şi imagina în vreun moment că o poate bate pe americanca de 33 de ani.
SERENA WILLIAMS s-a trezit, vineri, crispată şi sufocată de gândul că e la doi paşi de realizarea primului Grand Slam calendaristic după 27 de ani, scrie sursa citată.
La final, Vinci a furnizat cel mai frumos interviu al anului în lumea sportului. VIDEO AICI.
SERENA WILLIAMS, care e mai mereu lăudată pentru atitudinea ei de celelalte jucătoare din circuitul WTA, a avut o izbucnire jenantă atunci când a simţit că e pe cale să rateze o şansă uriaşă. După un punct câştigat, ea a urlat spre Vinci: „Yes, bitch, yes!”. Reacţia nesportivă a liderului mondial a născut deja un val de indignare în mediul virtual şi a făcut ca eşecul suferit de Williams să fie şi mai dureros.
SERENA WILLIAMS A FOST ÎNVINSĂ DE ROBERTA VINCI CU SCORUL FINAL 6-2, 4-6, 4-6 ÎN SEMIFINALA US OPEN 2015. FINALA US OPEN 2015 SE VA DISPUTA SÂMBĂTĂ ÎNTRE FLAVIA PENNETTA SI ROBERTA VINCI.