„Serbările Toamnei” din Piața Obor. Bucureștenilor le-au fost pregătite produse tradiționale și momente artistice

19 oct. 2022
1253 Afișari
„Serbările Toamnei” din Piața Obor. Bucureștenilor le-au fost pregătite produse tradiționale și momente artistice
„Serbările Toamnei” din Piața Obor. Bucureștenilor le-au fost pregătite produse tradiționale și momente artistice / Sursă foto: Facebook-Administratia Pietelor Sector 2

Primăria Sectorului 2 a anunțat că începând din data de 20 octombrie 2022, bucureștenii vor lua parte la „Serbările Toamnei”, eveniment ce va avea loc în Piața Obor. Intrarea este liberă.

Evenimentul „Serbările Toamnei” va avea loc în Piața Obor

De joi, 20 octombrie 2022, Piața Obor din București va găzdui unul dintre cele mai așteptate târguri de toamnă cu produse tradiționale românești. Este vorba despre „Serbările Toamnei”, eveniment la care bucureștenii pot merge să cumpere și să deguste preparate tradiționale până în data de 23 octombrie 2022 (duminică).

În cele patru zile ale evenimentului, bucureștenii vor avea parte de:

  • Produse tradiționale,
  • Momente de dans,
  • Recitaluri oferite de artiști români și de Clubul Copiilor Mihai Eminescu.

Nu vor lipsi de la acest eveniment tradiționalele mustării, unde licoarea fermecată va curge direct din teascuri. Fructele și legumele proaspăt culese își vor aștepta gospodarii să le umple cămara pentru iarnă cu dulcețuri, conserve și murături, a transmis PS2.

Programul evenimentului

Administrația publică din Sectorul 2 a transmis și care va fi programul evenimentului. În prima zi a târgului „Serbările Toamnei” nu vor fi organizate momente artistice. Însă târgul de bunătăți tradiționale va fi deschis între orele 09:00 – 19:00.

Iată care este programul momentelor artistice de vineri, sâmbătă și duminică:

Vineri:

  • În intervalul orar 12:00 – 12:30: Program Clubul Copiilor Mihai Eminescu,
  • În intervalul orar 12:30 – 15:00: Recitaluri și momente de dans susținute de:
    • Alin Trocan,
    • Narcisa Baleanu,
    • Nicușor Iordan,
    • Ansamblul Rapsodia Carpaților.

Sâmbătă

  • În intervalul orar 12:00 – 12:30: Program Clubul Copiilor Mihai Eminescu,
  • În intervalul orar 12:30 – 15:00: Recitaluri și momente de dans susținute de:
    • Ana Maria Pătrăscioiu,
    • Gabriel Dumitru,
    • Constantin Ghinea și Rapsozii Prahovei,
    • Ansamblul Rapsodia Carpaților.

Duminică

  • În intervalul orar 12:00 – 12:30: Program Clubul Copiilor Mihai Eminescu,
  • În intervalul orar 12:30 – 15:00: Recitaluri și momente de dans susținute de:
    • Georgiana Păduraru,
    • Beatrice Bandoiu,
    • Matilda Pascal Cojocărița,
    • Ansamblul Rapsodia Carpaților.

Acest eveniment este organizat de către Administrația Piețelor Sector 2 în colaborare cu Centrul Cultural Mihai Eminescu. De asemenea, evenimentul este susținut de către Primăria Sectorului 2.

Cookies