Şerban Huidu – internat în comă la spital, după un accident la schi

de:
30 dec. 2010
0 Afișari
Şerban Huidu - internat în comă la spital, după un accident la schi

Potrivit cancan.ro, Şerban Huidu se afla cu familia la schi într-o staţiune apropiată localităţii Innsbruck. În încercarea de a evita un grup de copii pe pârtie, acesta ar fi pierdut controlul schiurilor izbindu-se puternic de un copac, după ce a căzut la o distanţă de zece metri în lateralul culoarului de zăpadă, în pădure.

De cealaltă parte, poliţia din Tirol care a demerat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, susţine că Huidu ar fi alunecat pe gheaţă.ieri la prânz, potrivit unui comunicat al instituţiei. „La data de 29/12/2010, orele 13.45 un tânăr român în vârstă de 34 de ani, schia, împreună cu familia sa, în masivul Patscherkofel, zona Patsch. Purta cască. În zona netedă a pârtiei, a întâlnit un şanţ ud, în care i s-a blocat un schi şi s-a prăbuşit în partea stângă a pârtiei, aproximativ 10 de metri, printre copacii din pădure. A suferit leziuni grave la cap. Românul a fost extras de către patrula de schi, şi a fost transportat pe o distanţă de 40 de metri până la elicopterul medical de urgenţă C1, care l-a transportat la spitalul din Innsbruck.”
Din cauza vitezei, el a rămas inconştient după impact, neputând să strige după ajutor. Soţia lui Huidu, Cristina, a fost cea care a anunţat salvamontiştii. Şerban Huidu a ajuns la Spitalul Universitar din Austria cu traumatism cranio cerebral, iar medicii s-au declarat iniţial rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.  Cu toate acestea, prezentatorul Cronicii Cârcotaşilor şi-a recunoscut soţia şi a strâns-o de mână când a intrat în rezervă, potrivit declaraţiilor socrului lui Huidu, citat de libertatea.ro.

Magda Istrate, PR-ul Prima TV susţine că Şerban Huidu nu a intrat în comă după impact, ci i s-a indus o stare de comă de către medici pentru a putea avea creierul oxigenat în permanenţă. În acest fel, Huidu este protejat de agitaţia din jur, iar creierul său nu este forţat să facă efort, spun medicii neurochirurgi din Capitală, citaţi de realitatea.net.

Joi dimineaţă, medicii austrieci care îl îngrijesc pe cârcotaş au declarat că starea lui de sănătate este stabilă, fără a da alte informaţii deoarece nu a primit acordul familiei lui Huidu în acest sens. MAE a anunţat că, în această după-amiază, doi medici ai clinicii universitare de neurochirurgie din Austria vor susţine o conferinţă de presă la Centrul Medical Anichstrasse.

Medicul urgentist Tudor Cihodaru de la UPU Iaşi a precizat miercuri noaptea la Realitatea TV că evoluţia stării de sănătate a unui pacient în astfel de situaţii este imprevizibilă deoarece pot exista rupturi ale organelor interne.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis prin intermediul directorului general de comunicare, Doris Mircea, că instituţia va asigura asistenţa consulară necesară în cazul în care familia cârcotaşului va solicita acest lucru, precizând că din informaţiile pe care le deţine, medicii sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei stării de sănătate a lui Şerban şi că se fac în continuare investigaţii medicale.

Ziariştii din Austria susţin că Şerban Huidu purta cască de protecţie în momentul impactului însă izbitura a fost deoasebit de puternică. Din cauza stării de sănătate, acesta nu a putut fi transportat la o clinică din Viena fiind dus la Spitalul Universitar din Innsbruck cu elicopterul.

Cookies