ȘTIRI

Ministrul Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE. Ponta preia interimatul

UPDATE: Premierul Victor Ponta preia interimatul la Ministerul Transporturilor, anunță România Tv. Într-o intervenție la postul de televiziune, premierul a declarat că ministrul l-ar fi anunțat că nu mai dorește să continue în funcția de ministru, în aceste condiții. Acesta a mai declarat că așteaptă ca PNL să facă altă propunere pentru postul de ministru al Transporturilor.

Instanţa supremă a anunțat, vineri, decizia în dosarul „Transformatorul” al ministrului Relu Fenechiu. Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al instanţei supreme.

Ministrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că până în prezent nu a tratat cu seriozitate procesul în care este implicat deoarece ştia că este nevinovat, dar că din acest moment va trata cu seriozitate cazul.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pedeapsa maximă pentru acesta şi ceilalţi inculpaţi, care este de 15 ani de închisoare cu executare. Fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, a primit de asemenea o condamnare de cinci ani de închisoare. 

Relu Fenechiu este acuzat că, prin intermediul firmelor sale, ar fi vândut zeci de transformatoare vechi către Electrica Moldova, la un preţ supraevaluat. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul în acest caz este de peste şase milioane de lei. Pe lângă ministrul Transporturilor, în acelaşi dosar mai sunt cercetaţi trei directori de la Electrica.

Relu Fenechiu a declarat că va demisiona din Guvern dacă va fi condamnat, în primă instanţă, în dosarul “Transformatorul”.

Premierul Victor Ponta speră ca ministrul Transporturilor să fie „achitat” în Dosarul „Transformatorul”. Declaraţia a fost făcută vineri dimineaţă, cu câteva ore înainte ca judecătorii să se pronunţe asupra dosarului, informează Realitatea.net.

Ponta a anunţat, cu câteva zile în urmă, că Relu Fenechiu va fi înlocuit în postul de ministru al Transporturilor dacă va fi condamnat şi nu a exclus varianta de a-şi asuma conducerea interimară a ministerului Turismului, precizând însă că speră să nu fie obligat să recurgă la aceste decizii deoarece Fenechiu este un ministru „eficient”.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button