Sentimente amestecate la Capriccio, în București, un restaurant colea în cartier

susținut de
02 feb. 2024
3894 afișări
Sentimente amestecate la Capriccio, în București, un restaurant colea în cartier

E duminică, e trecut de ora 14:00 și pornesc pe jos spre ținta mea pentru articolul de săptămâna aceasta. Plin ochi. Aplic Planul B. Plin ochi și planul B. Apoi, mi-aduc aminte că un băitan la vreo 26 de ani mi-a recomandat, la un moment dat, un restaurant din ăsta mai de cartier, cu specific italian, unde se mănâncă bine la preț rezonabil: Capriccio, carpacio, caravaggio sau ceva de genul ăsta.

L-am găsit într-un final: se numește Capriccio și șade pe Strada Icoanei nr.18. La fel ca Garlic Pub, e unul din locurile alea vechi pe care le frecventează doar un anumit tip de public: în cazul de față, un public mai înaintat în vârstă, obișnuit cu meniul și calitatea pe care o oferă localul. Salutare și bun venit la Mănânc pentru tine. 

Interior – Exterior Capriccio RISTORANTE

Capriccio arată ca un restaurant modest din provincie rătăcit pe aleile din București sau ca un restaurant românesc deschis într-o province din Italia. Dacă ai experimentat vreodată așa ceva, știi despre ce vorbesc. Asta e varianta soft. Dacă mă iei repede, o să-ți spun că arată ca un prăznicar și odată intrat parcă aștepți să vină părintele să spună rugăciunea ca să puteți mânca.

Bașca, când am ajuns eu la Capriccio, am găsit o masă lungă plină de bătrânei foarte simpatici care balotau din niște platouri de aperitive. Și m-am simțit așa ca la praznic. Altfel, Capriccio e un loc curat, cu un singur ospătar, o doamnă blondă pe la 45-50 de ani, tare amabilă și receptivă. Meniul e scris în italiană, paginile par din hârtie creponată, iar ingredientele sunt cam românești. Înăuntru e cald și bine, televizorul e pe Antena 1 și eu mă felicit în gând că nu mai am TV de 10 ani.

Judecata de Acum

Am mâncat pentru tine de la Capriccio…câte un pic din toate. Cu bune, cu rele, Capriccio livrează atât cât poate.

Crostini con anchoa e mascarpone | 22 lei

Asta e una dintre pozele mele preferate. Râd mereu atunci când o deschid. Arată ca și cum cineva s-ar fi trezit pe la două noaptea dintr-o beție cruntă și a vrut să-și facă un platouaș simandicos cu ce-a găsit prin frigider. Nu știu ce e mai haios: dâra aia de mascarpone sau frunzele de rucola care mai au o chemare și sunt gata să dea colțu’. Nu cred că la asta s-au gândit italienii când au numit-o cuccina povera. Mi dispiace, Capriccio. Cred că așa se scrie.

Olive all’ascolana | 22 lei

Olive all’ascolana e o rețetă veche, de pe la 1800, inventată în regiunea Ascoli Piceno din dorința italienilor de a nu arunca resturile de carne rămase pe la mesele bogătanilor. Ce făceau? Luau carnea rămasă, fie ea de vită, porc sau pui, o trăgeau la tigaie cu niște legume, apoi îndesau carnea în măsline pe care le prăjeau după ce le treceau corespunzător prin pesmet. Rezultatul? Absolut fantastic! Aperitivul perfect sau antipasto cum le zic ăștia din Cizmă. Mănânci și nu te mai oprești. Gustărica ideală la bere. Olive all’ascolana de la Capriccio sunt cât se poate de cinstite și foarte bune la gust. Am rămas plăcut surprins și cred că aș mai fi comandat o porție dacă n-ar fi fost pentru felul doi. Exact: carbonara. Concluzie: 3 de Da pentru Olive all’ascolana!

Spaghetti alla carbonara | 38 lei

Au fost aduse personal la masă de domnul bucătar, întrucât doamna „de pe sală” era singurică la vreo 40 de mușterii. Am apreciat atitudinea bucătarului de a veni personal, de a ajuta, și tocmai de aceea nu l-am întrebat de ce bacon în loc de guanciale sau parmezan în loc de pecorino. Ca și în alte cazuri, nu înțeleg absența ingredientelor din rețeta originală de carbonara. Guanciale și pecorino sunt două ingrediente banale, care sigur nu fac gaură în bugetul restaurantului. Mă rog, detalii. Dar Capriccio e restaurant de cartier, lucrează cu ce poate și, surprinzător, pastele lor carbonara sunt bune la gust, chiar dacă folosesc bacon și parmezan. Am ras tot din farfurie. Doi de DA.

Off topic: pastele AOP comandate de jumătatea mea nehalită au fost ce trebuie. Bravo, signore Capriccio!

Tiramisu | Vreo 15 lei? Am uitat

Când am întrebat dacă există tiramisu, doamna foarte amabilă mi-a zis: mai am o singură porție, mă duc să v-o pun deoparte.

– Hopaaaa, tiramisu făcut din timp. S-ar putea să fie gustos! mi-am zis în gând.

Nu că e gustos! E peste tiramisu de la Sardin, peste tiramisu de la Ave Forchetta și alte locuri cu pretenții pe care le-am colindat. Un tiramisu clasic, simplu, ne-foarte dulce, care stă țapăn în farfurie și în linguriță, însiropat la perfecție. Întâmplarea face că doamna locului l-a oferit din partea casei drept compensare pentru niște legume la grătar pe care le-am comandat și n-au mai venit niciodată. Mă rog, am insitat să plătesc, ea n-a vrut, nu m-am pus de-a curmezișul. De aceea nu mai știu exact prețul, dar oricum nu e vreo avere. Cinșpe lei, pe-acolo.

Total Capriccio: 75 de lei, fără Coca Cola.

O să mai mănânc pentru tine de la ei? R: Greu de zis. Cu ingrediente modeste, oamenii fac lucruri cinstite. Da, nu e cel mai prezentabil loc din lume, dar dacă aș fi prin cartier, tind să cred că i-aș mai vizita. M-a convins cu tiramisu și măslinele, ba chiar și cu pseudo carbonara.

Bonus, poză din toaletă. Curată. Îmi place.

Să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine.

Poftim și alte locuri pe care le-am colindat:

Cookies