Senatoarea Cristiana Anghel a cerut declaraţia de avere a jurnalistului Dragoș Pătraru

de:
23 feb. 2016
2 Afișari
Senatoarea Cristiana Anghel a cerut declaraţia de avere a jurnalistului Dragoș Pătraru

„Bineînţeles că noi o să-i răspundem la emisiune. Dar ce mi se pare senzaţional este că un om, ca parlamentar, când vrea să facă un demers, se interesează. Dacă dânsa ar fi făcut-o, ar fi aflat că eu, ca jurnalist, nu depun declaraţie de avere, declaraţie de interese şi aşa mai departe”, a declarat Dragoş Pătraru pentru Paginademedia.ro.

Senatoarea s-a supărat după ce „săptămâna trecută am avut un material la emisiune. Noi am spus că e foarte urât ce a făcut Cristiana Anghel pentru că dânsa este într-un conflict real de interese, ca parlamentar care a fost plătit de Antena 3, să vină să-l facă criminal pe primul ministru. Şi am sancţionat acest derapaj care nici nu mai merită discutat”, a povestit Pătraru pentru Paginademedia.ro.

„Am dat dovada în emisiune că doamna Cristiana a câştigat din drepturi de autor de la Antena 3 vreo 300 – 400 de milioane de lei înainte să fie parlamentar. Când ai făcut asta, când tu eşti parlamentar numit de Antena 3, practic, ai tupeul să faci un asemenea atac de o asemenea duritate la primul ministru şi la nişte instituţii ale statului? Dânsa a pierdut orice simţ al măsurii, al ruşinii”, a mai adăugat Pătraru.

„Ce e de remarcat e că doamna care luptă în Parlament pentru libertatea de exprimare numindu-l criminal pe primul ministru, iar atunci când este contrazisă de nişte jurnalişti cu nişte dovezi concrete, dânsa încearcă, prin nişte căi tâmpite, să-i intimideze pe acei jurnalişti”, mai remarcă realizatorul emisiunii Starea Naţiei.

Cookies