Dacă vrei să traversezi Șoseaua Ștefan cel Mare din București, trebuie să fugi, altfel nu ai timp din cauza semaforului. Culoarea acestuia devine roșie cât ai clipi!
O bucureșteancă a sesizat problema unuia dintre semafoarele din zona Perla de pe Calea Dorobanți, atunci când pietonii vor să traverseze Șoseaua Ștefan cel Mare. Femeia a scris despre această problemă pe pagina de Facebook „Sector 2 – Informații și dezbateri”, unde a publicat și o fotografie cu semaforul respectiv.
Bucureșteanca a spus că dacă vrei să traversezi Șoseaua Ștefan cel Mare și mergi normal, fără să alergi, nu ajungi pe partea cealaltă. Atunci ai două variante: fie traversezi jumătate de drum și aștepți să se facă din nou verde, fie traversezi pe roșu. Majoritatea persoanelor aleg a doua variantă.
Dacă te afli la Perla pe Dorobanți și dorești să traversezi Șoseaua Ștefan cel Mare, și mergi normal, la pas saltat, nu apuci să ajungi pe partea cealaltă. Ești nevoit fie să te oprești la refugiul de tramvai și mai aștepți o tură, fie să traversezi pe roșu, ceea ce mulți fac.” a povestit femeia
Administratorul paginii de Facebook dedicată dezbaterilor din Sectorul 2 i-a spus femeii unde poate să sesizeze problema semaforului, mai exact la Administrația Străzilor. De asemenea, bărbatul a informat-o pe bucureșteancă că acea zonă aparține de Sectorul 1, nu de Sectorul 2.
Bună seara.1) De semaforizare în București se ocupă Administrația Străzilor, deci Primăria Capitalei.Vă incurajez sa ii contactați printr-unul din mijloacele de aici : https://aspmb.ro/contact/2) Acolo este Sectorul 1.” a scris R. N.
Duc pe rând doi copii la școală, dimineața, pe la acel semafor. Nu doar că trebuie să alergăm, dar vin de multe ori șoferi în viteză de pe Dorobanți, cu soarele apărut brusc în față și nu oferă prioritate sau frânează în ultima clipă.” – L. T.
- Această problemă este în tot orașul și este o chestiune veche. Niciodată nu a fost altfel.” – S. P.
- Este aceeași problemă peste tot prin București. De la semafoare cu buton care durează la nesfârșit să schimbe semnalul la trecerile peste 4 benzi fără insulă de repaos, prioritățile pietonilor sunt o glumă proastă pentru ASB!” – E. M