LA MINE-N CARTIER

Șeful unei grupări de traficanţi de droguri din Capitală a fost reţinut

Potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Poliţia Română, timp de aproximativ două luni, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti –Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au făcut investigaţii şi au reuşit să probeze activitatea infracţională a unui suspect de trafic de de canabis, considerat liderul unei grupări care acţiona pe raza Capitalei.

Pe 18 august, poliţiştii antidrog l-au prins în flagrant pe bărbatul de 33 de ani, domiciliat în Focşani, judeţul Vrancea, în timp ce vindea unei persoane aproximativ două grame de canabis, pentru 100 de lei. Ulterior, în baza autorizaţiei obţinute de la Tribunalul Bucureşti, poliţiştii au desfăşurat o percheziţie la locuinţa suspectului din Capitală, unde a fost descoperit un laborator funcţional amenajat de producere şi preparare a canabisului.

De la percheziţie au fost ridicate, pentru cercetări, aproximativ 4,5 kilograme de masă vegetală uscată şi verde din plante de canabis, dar şi patru telefoane mobile şi patru cartele SIM.

Suspectul a fost dus la sediul DIICOT – Structura Centrală, pentru audieri, iar procurorul de caz a emis pe numele său ordonanţă de reţinere, acesta fiind acuzat de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea şi punerea în vânzare a drogurilor de risc. Poliţiştii BCCO Bucureşti – Serviciul Antidrog continuă cercetările în acest caz.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button