ARHIVA B365

Şeful SRI, George Maior: Cele două suspendări ale președintelui Băsescu, cele mai mari crize

„Prima criză majoră, din păcate, a fost una generală, de ordin politic intern, suspendarea preşedintelui Băsescu, şeful CSAT, în 2007. Un lucru foarte complicat, din multiple perspective, inclusiv a SRI-ului. Fiindcă era vorba şi de CSAT. Văd că unii dintre autorii primei suspendări sunt extrem de ataşaţi statului de drept astăzi”, a declarat George Maior.

„Statul este important că a funcţionat foarte bine şi datorită SRI. Dincolo de aceste excepţii, ciclul politic natural, cu schimbări de guverne, nu s-a reflectat pe activitatea Serviciului”, a mai spus şeful SRI, potrivit realitatea.net.

Într-un interviu acordat, sâmbătă seara, postului B1 TV, şeful SRI, George Maior, a vorbit deschis despre relaţia pe care a avut-o cu fostul preşedinte Traian Băsescu.

Întrebat dacă l-a favorizat vreodată pe fostul preşedinte Traian Băsescu, şeful SRI a răspuns: „Nu e vorba de favorizare, bineînţeles. E vorba de a-ţi face datoria şi cred că mi-am făcut-o. O comunicare bună cu preşedintele este vitală pentru funcţionarea statului. Şi încrederea este, de asemenea, un aspect fundamental în această meserie.”

Întrebat dacă a beneficiat de încrederea preşedintelui, acesta a replicat: „Eu cred că da”. Mai mult, întrebat dacă au existat şi momente de cumpănă, Maior a declarat: „Au existat.”


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button