Șeful DGIPI, Rareș Văduva, va fi înlocuit din funcție. De ce este acuzat

de:
29 aug. 2016
0 Afișari
Șeful DGIPI, Rareș Văduva, va fi înlocuit din funcție. De ce este acuzat

Domnul Rareș Văduva, secretar de stat în MAI, va fi înlocuit de premierul Dacian Cioloș în cursul acestei zile„, a precizat Iolu.

Potrivit Agerpres, înlocuitorul lui Rareș Văduva urmează să fie anunțat.

Rareș Văduva a fost numit în această funcție printr-o decizie a premierului Dacian Cioloș, publicată, pe 10 februarie, în Monitorul Oficial.

Luni dimineață, Rareș Văduva s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. Potrivit unor surse judiciare, Rareș Văduva este urmărit penal pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției.

Sursele citate au arătat că acuzațiile au legătură cu o cauză disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată fostul ministru de Interne Gabriel Oprea.

Avocatul lui Rareș Văduva, George Pop, a declarat, la ieșirea de la DNA, că în momentul de față are loc o anchetă, însă nu poate da detalii din aceasta.

În momentul de față se află în derulare o anchetă. Nu putem să dăm niciun fel de detalii. (…) Urmează să ne arătăm o anumită poziție în acest sens, cât privește detaliile cu privire la o anchetă aflată în derulare nu sunt în măsură eu să vă comunic niciun fel de informații„, a spus avocatul.

Rareș Văduva, șef al DIPI, este acuzat de procurorii DNA că, prin aprobarea unor rapoarte, a schimbat destinația unor fonduri alocate pentru cheltuieli operative către cheltuieli de protocol, dar și că a refuzat, cu încălcarea legii, declanșarea procedurii de declasificare a unor înscrisuri în scopul excluderii probelor.

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de următoarele persoane cu funcții de conducere în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI):

*Rareș Văduva, comisar șef, la data faptelor subsecretar de stat la DIPI, ulterior și în prezent șef al DIPI, cu rang de secretar de stat, pentru deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, toate în formă continuată, precum și favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției;

* Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals, toate în formă continuată, precum și două infracțiuni de abuz în serviciu, din care una în formă continuată;

*Gelu-Marin Oltean, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu;

*Nelu Zărnică, chestor principal de poliție, la data faptelor șef adjunct al DIPI, pentru deturnare de fonduri în formă continuată, fals intelectual și uz de fals, în formă continuată;

*Gheorghe Popa, comisar șef de poliție, la data faptelor șef adjunct al DGIPI (structură operativă a DIPI), pentru deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, toate în formă continuată și delapidare;

* Ioan-Dorin Popa, comisar șef, la data faptelor șef adjunct Diviziune administrativă a DIPI, pentru deturnare de fonduri, delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, toate în formă continuată.

„În cursul anului 2015, în calitate de ordonator de credite asupra fondurilor operative ale DIPI, prin aprobarea unor rapoarte, suspectul Văduva a schimbat destinația legală a sumei totale de 13.476,22 lei, alocată instituției pentru cheltuieli operative, banii fiind îndreptați către cheltuieli de protocol. Necesitatea efectuării unor cheltuieli operative a fost atestată în fals. În acest context, suma de 4.002 lei a fost solicitată printr-un raport, de Nelu Zărnică. Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, Văduva a dispus, cu încălcarea legii, înregistrarea unor înscrisuri care nu conțineau nicio informație a cărei divulgare să fie de natură a produce daune securității naționale, în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI. Astfel a fost cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparența utilizării resurselor materiale ale instituțiilor publice”, se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorii susțin că, în 2016, Văduva Rareș, a refuzat, cu încălcarea legii, declanșarea procedurii de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosarul nr. 20/P/2016 (n.r. — în care a fost trimis în judecată fostul vicepremier Gabriel Oprea), în scopul excluderii celor care dovedesc vinovăția persoanelor inculpate în respectiva cauză.

„Fiind avertizat asupra consecințelor faptei sale, a refuzat să pună la dispoziția procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menționat”, se spune în document.

DNA precizează că, în 2014, în calitate de ordonator de credite, Gelu Oltean și-a însușit suma de 15.000 lei, iar pentru aceasta, într-un raport întocmit ulterior, a atestat în fals existența unor cheltuieli operative.

Pentru a ascunde delapidarea fondurilor operative, conform DNA, el a dispus, nelegal, înregistrarea în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI, nivelul de clasificare „secret”, a unui înscris care nu conținea nicio informație a cărei divulgare să fie de natură a produce daune securității naționale.

„În 2014, Gheorghe Popa, în calitate de ordonator de credite, și-a însușit suma de 1.500 lei. Totodată, în aceeași perioadă, prin aprobarea a două rapoarte, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operativ, a schimbat destinația legală a sumei totale de 1.350 lei, alocate instituției pentru cheltuieli operative. Pentru a ascunde delapidarea și deturnarea fondurilor operative, acesta a dispus, nelegal, înregistrarea în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI, nivelul de clasificare ‘secret’, a unor înscrisuri care nu conțineau nicio informație a cărei divulgare să fie de natură a produce daune securității naționale”, menționează DNA.

Ioan-Dorin Popa este acuzat că, prin aprobarea unui număr de 100 de rapoarte înregistrate la DIPI în 2014, a schimbat, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol și pentru înzestrarea instituției — cheltuieli care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operativ, destinația legală a peste 210.000 lei, alocate instituției pentru fonduri operative.

„Sub pretextul unor cheltuieli operative, acesta și-a însușit suma de 44.833,44 lei. Pentru a ascunde deturnarea și delapidarea de fonduri, acesta a dispus, cu încălcarea legii, înregistrarea unor înscrisuri care nu conțineau nicio informație a cărei divulgare să fie de natură a produce daune securității naționale, în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI. Folosind același mod de operare, în 2015, Gheorghe Nicolae și-a însușit mai multe sume de bani, în total 10.000 lei, iar pentru acesta, în patru rapoarte, a atestat în fals existența unor cheltuieli operative. Printr-o dispoziție emisă în 2015, în mod nelegal, a permis distrugerea mai multor rapoarte privind efectuarea unor cheltuieli operative, cu consecința vătămării intereselor legitime ale DIPI de a asigura respectarea legislației privind informațiile clasificate și de păstrare a documentelor financiar-contabile justificative”, mai subliniază sursa citată.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

DNA mai precizează că, pentru fapte similare, Gheorghe Nicolae și Nelu Zărnică, au fost trimiși în judecată în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză.

Cookies