ARHIVA B365

Şeful ASF: Ar trebui INTERZISE panourile publicitare pe care scrie RCA IEFTIN

„Am ieșit azi din Bucuresti și am văzut un panou publicitar cu RCA ieftin. Noi, ASF, probabil că ar trebui să interzicem această reclamă, care este împotriva protecției consumatorului”, a declarat Negrițoiu, prezent la Forumul Internațional Asigurări – Reasigurări (FIAR), organizat de revista XPrimm. Evenimentul are loc la Brașov, scrie profit.ro

El a adăugat că RCA ieftin înseamnă pentru un asigurător generare de lichiditați (cash generation), și nu administrare de risc (risk administration).

Pentru foarte mulți clienți, decizia de cumpărare a unei asigurări RCA rămâne nivelul tariful, cel mai redus, în condițiile în care polița este obligatorie și nu vizează asiguratul, ci terțul căruia putea acesta să îi provoace daune în urma unui accident rutier.

În ultimii ani, câțiva asigurători și-au majorat afacerile și, implicit, cota de piață, prin practicarea unor tarife reduse la RCA, nesustenabile pe termen mediu și lung. În plus, rezervele acestor asigurători nu erau adecvate la nivelul obligațiilor viitoare de plată asumate prin polițele vândute.

Pe de altă parte, frecvența ridicată a daunelor și creșterea costurilor cu reparațiile auto au avut ca efect majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, cu impact negativ asupra rezultatului tehnic (din activitatea operațională) și financiar al asigurătorilor.

Astfel, acești asigurători au intrat pe pierderi, iar indicatorii de solvabilitate și lichiditate s-au deteriorat. În plus, au apărut întârzieri la plata despăgubirilor, iar numărul reclamațiilor către ASF din partea asiguraților nemulțumiți a crescut.

La solicitarea ASF, acționarii asigurătorilor au fost obligați să aducă noi aporturi la capital pentru a susține plățile pentru despăgubiri și refacerea indicatorilor financiari. Unii au reușit, cum ar fi Euroins, care a adus la capital 200 milioane de lei, alții nu, cum ar fi Astra, care a intrat în faliment în decembrie 2015, după ce omul de afaceri Dan Grigore Adamescu nu a adus aporturile solicitate de ASF.

Dependenta de RCA a adus probleme și companiilor City Insurance și Carpatica Asig, aflate procedură de redresare, respectiv de rezoluție.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button