Şeful ANI, despre strângerea semnături pentru Mircea Diaconu: „Este o ilegalitate”

de:
24 mart. 2014
7 Afișari
Şeful ANI, despre strângerea semnături pentru Mircea Diaconu:

Într-o interventie la un post de televiziune, acesta a reamintit faptul ca Inalta Curte a dat o decizie definitiva si irevocabila conform careia Mircea Diaconu nu mai poate ocupa functii publice timp de trei ani, prin urmare lucrurile sunt clare, scrie realitatea.net.

„Am observat manipularea care se perpetueaza pe un post de televiziune – e citit altfel acel paragraf de lege. E o incercare de a decredibiliza decizia Instantei Supreme, de a o reinterpreta, de a duce lucrurile in derizoriu: Daca exista vot popular, putem calca in picioare orice decizie a justitiei”, a comentat Horia Georgescu, intrebandu-se daca nu cumva se pregateste aceeasi actiune si pentru alte cazuri in care exista decizii irevocabile de integritate sau poate chiar decizii penale.

Intrebat daca se refera la Dan Voiculescu, in conditiile in care campania de strangere de semnaturi pentru Mircea Diaconu este dusa de postul Antena3, presedintele ANI a raspuns ca nu doreste sa vorbeasca despre un caz particular, dar „ne putem astepta la orice” si a intrebat retoric daca nu cumva intentia organizatorilor acestei campanii este de a le spune cetatenilor ca „daca exista suport popular pentru o anumita persoana, nu conteaza ce a facut – a furat, a participat la acte de coruptie…”.

Totodata, presedintele ANI si-a exprimat convingerea ca BEC nu va valida candidatura lui Mircea Diaconu, „indiferent cate semnaturi se vor strange, pot fi si 1 milion”.

„Ar insemna o incalcare e unei decizii a Inaltei Curti si ar comporta comiterea unei fapte penale daca este acceptata aceasta candidatura”, a declarat Horia Georgescu, explicand aceasta situatie ar insemna, din partea membrilor BEC, fie abuz in serviciu, fie o nerespectare a legii.

„In BEC sunt 5 judecatori din cadrul Inaltei Curti. Este aproape imposibil ca ei sa valideze o candidatura care are legatura cu o decizie a instantei supreme. Noi o sa utilizam toate instrumentele pe care le avem la indemana, ca de fiecare data, si vom urmari ca infaptuirea justitiei sa fie dusa pana la capat”, a declarat presedintele ANI.

Mai mult, Horia Georgescu a transmis public urmatorul mesaj: „Cine participa la aceasta actiune de strangere de semnaturi, de promovare a candidaturii domnului Mircea Diaconu, incalca legea si impiedica infaptuirea justitiei asa cum este definita de Constitutia Romaniei si de normele legale in vigoare”.

Cookies