Şefii şi sindicaliştii din CFR au chefuit într-un restaurant, după încheierea grevei de miercuri

de:
24 apr. 2014
0 Afișari
Şefii şi sindicaliştii din CFR au chefuit într-un restaurant, după încheierea grevei de miercuri

După ce, miercuri dimineaţă, angajaţii CFR pe care sindicaliştii îi reprezintă au fost în grevă, cei din urmă au ieşit la un restaurant alături de actuali şi foşti directori din conducerea CFR, informează Rtv.net. Aceştia ar fi petrecut până după miezul nopţii, pe acordurile lăutarilor.  Unii dintre sindicalişti prezenţi la restaurant susţin că s-au adunat să sărbătorească de Sfântul Gheorghe.

Feroviarii au oprit lucrul miercuri dimineaţă şi, timp de două ore, circulaţia pe calea ferată a fost blocată, iar trenurile de călători au staţionat în gări sau pe traseu. Protestul a avut loc, potrivit sindicaliştilor, în urma eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

Cookies