Șef de la Secţia 10 Poliţie, arestat preventiv pentru luare de mită

de:
25 feb. 2012
5 Afișari
Șef de la Secţia 10 Poliţie, arestat preventiv pentru luare de mită

UPDATE: Marin Gheţu, agent şef principal de poliţie în cadrul Secţiei 10 Poliţie, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a luat măsura reţinerii inculpatului Marin Gheţu. Învinuitul este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Cu ocazia mai multor întâlniri dintre agentul de poliţie Marin Gheţu şi V.A., agentul şef principal de poliţie i-a cerut denunţătoarei, administrator al unui local, bani ca să nu o sancţioneze pentru încălcarea normelor referitoare la efectuarea unor renovări la imobilul în care funcţiona restaurantul. De asemenea, Gheţu i-a promis lui V.A. că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Capitalei pentru obţinerea avizelor necesare de construcţie pentru acelaşi imobil.

Vineri, agentul şef principal din cadrul Secţiei 10 Poliţie a primit de la administratorul localului, conform unei înţelegeri anterioare, suma de 2.000 de lei ca să evite sancţionarea din cauza încălcării normelor de construcţie, dar şi pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru obţinerea avizelor de construcţie.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti.

Cookies