ARHIVA B365

Sediul PSD Bucureşti, vandalizat de protestatarul Marian Moroşanu, zis „Ceauşescu” VIDEO

Pe vasul de toaletă, care conţinea şi un sul de hârtie igienică, era inscripţionat un mesaj obscen la adresa formaţiunii conduse de Liviu Dragnea, potrivit imaginilor filmate de protestatar.

El nu este la prima acţiune de acest fel. Pe 1 aprilie, când Ion Iliescu a fost internat în spital din cauza unei afecţiunii cardiace, protestatarul Marian Moroşanu a fost la spitalul unde era fostul preşedinte, încercând să-i aducă acestuia o pereche de cătuşe. Manifestantul a făcut atunci un live pe Facebook din curtea Institutului de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu Bucureşti.

Un alt incident a fost la începutul lunii februarie, când „Ceauşescu” l-a huiduit pe Liviu Dragnea, după ce a ieşit din sediul AMR unde a discutat cu primarii despre bugetul pe 2019. Acesta i-a strigat lui Dragnwa „la puşcărie!”. În replică liderul PSD a răspuns: „La puşcărie să mergi tu, securilă”.

Marian Moroşanu, poreclit „Ceauşescu” este unul dintre cei mai activi membri ai mişcării #Rezist, fiind prezent la aproape toate mitingurile organizate în Capitală împotriva partidului de guvernământ. El susţine că este victimă a Revoluţiei din 1989 şi spune că a fost împuşcat în picior, în timp ce protesta în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Sursa: Mediafax


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button