Şedinţă extraordinară a CGMB, luni, pentru prezentarea situaţiei economice a companiilor municipale

de:
19 ian. 2018
0 Afișari
Şedinţă extraordinară a CGMB, luni, pentru prezentarea situaţiei economice a companiilor municipale

Şedinţa extraordinară a CGMB este programată luni, de la ora 15.00, iar pe ordinea de zi se află 24 de puncte.

Astfel, directorii companiilor municipale şi preşedinţii Consiliilor de Adminsitraţie vor da detalii despre execuţiile bugetare pe anul 2017, lista achiziţiilor publice realizate şi tipul de proceduri utilizate, numărul de angajaţi pe care i-au avut companiile la sfârşitul anului, cuantumul chiriei lunare pentru sediu, planul de afaceri pentru anul 2018, precum şi previziunea bugetelor companiilor pentru acest an.

De asemenea, consilierii PNL şi USR solicită informaţii şi în ceea ce priveşte situaţia RADET, progresele făcute în transformarea sa din regie în societate comercială, situaţia economică şi planul de afaceri pe 2018, precum şi a ELCEN.

Şedinţa a fost convocată de consilierii PNL şi USR.

„Ideea este aşa: noi, opoziţia, putem convoca şedinţele CGMB, dar nu avem cvorumul necesar pentru a le asigura desfăşurarea. Acesta este un test pentru Gabriela Firea/PSD/ALDE: dacă nu vor veni la şedinţă şi nu vor asigura cvorumul, atunci toată vorbăria despre transparenţa cheltuirii banilor bucureştenilor face cât o ceapă degerată. Este şansa domniei sale de a-i lăsa pe bucureşteni să-i cunoască pe cei 24 de directori cărora le-a pus în braţe doar în 2017 circa 200 de milioane de euro, peste 20% din bugetul PMB!”, a scris consilierul general PNL pe pagina sa de Facebook.

CGMB a aprobat, în 11 aprilie, înfiinţarea următoarelor firme: Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA, Compania Municipală Sport Pentru Toţi SA, Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA, Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA, Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA, Compania Municipală Protecţie Civică şi Voluntariat Bucureşti SA şi Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA.

Consilierii au aprobat, în şedinţa de consiliu din 29 martie, înfiinţarea firmelor: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA, Compania Municipală Energetică Bucureşti SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, Compania Municipală Medicală Bucureşti SA, Compania Municipală Turistică Bucureşti SA, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA şi Compania Municipală Agrement Bucureşti SA.

De asemenea, proiectul privind înfiinţarea Trustului de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA a fost aprobat în şedinţa CGMB din 30 ianuarie.

Firmele Primăriei Capitalei au ca acţionar majoritar Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acestea au ca activităţi dispecerizarea transportului de persoane în regim de taxi, producerea şi furnizarea energiei electrice şi termice, iluminatul public, administrarea şi dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti, servicii în tehnologia informaţiilor, promovarea Bucureştiului ca destinaţie turistică, administrarea parcurilor şi grădinilor publice, administrarea spaţiilor publicitare, întreţinerea arborilor situaţi pe spaţiile verzi publice din Capitală, paza obiectivelor care aparţin Primăriei Municipiului Bucureşti, consolidarea clădirilor cu risc seismic, coordonarea şi consultanţa proiectelor de infrastructură mare ale Capitalei, gestionarea fondul imobiliar al oraşului, administrarea drumurilor, administrarea parcărilor publice, managementul sistemelor integrate de trafic, precum şi activităţi de voluntariat, construcţia de locuinţe sociale şi activităţi de dezinsecţie şi deratizare.

Primăria Capitalei a desfăşurat un târg de joburi pentru a angaja în aceste firme, municipalitatea anunţând că peste 20.000 şi-au depus CV-urile. Edilul spunea atunci că este în căutarea unor „oameni competenţi” – atât cu studii superioare, cât şi cu studii medii şi că înfiinţarea Holdingului Municipal – care cuprinde 22 de societăţi – reprezintă viziunea ei despre administraţie.

Cookies